Demitrea lui Ilie Boian vine dupa ce ieri, in presa au aparut niste imagini video in care acesta este surprins sarutand si mangaind o tanara, care se presupune ca este subalterna sa. Potrivit Ministerului de Interne, pe numele lui Boian au fost intentate doua dosare penale pentru hartuire sexuala. Daca va fi gasit vinovat, acesta risca cel mult trei ani de inchisoare.
Premierul a refuzat sa comenteze scandalul in care a fost implicat seful de la Hidrometeo. "ÂEu cred ca ar fi prea mult sa ma pronunt eu, sunt institutiile statului care vor da aprecieriÂ", a mentionat Filat.
Ministrul de Interne Dorin Recean a declarat ca a fost initiata o ancheta interna pentru a se vedea cum au actionat ofiterii la instrumentarea celor doua dosare de hartuire sexuala deschise pe numele lui Boian inca la inceputul anului. ”Noi nu dam aprecieri evenimentelor, noi le constatam”, a precizat Recean.
Ilie Boian a ocupat functia de Director al Serviciului Hidrometeorologic de Stat in perioada 21 aprilie 2010 – 8 august 2012. Pina la numirea noului director atributiile acestuia vor fi indeplinite de Elina Plesca, prim-vicedirector al Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
Tot azi, a fost demis din functia de viceministru al Sanatatii si cea de medic-sef sanitar de stat Mihai Magdei. In functia de medic-sef sanitar de stat a fost numit viceministrul Sanatatii Octavian Grama.
