27.10.2016

Emotionant, sincer si usor revoltat. Nicolae Timofti: "Am facut niste legi ca, practic, conducatorii statului raman neaparati in cazurile de jignire" - VIDEO

Emotionant, sincer si usor revoltat. Asa a fost astazi Nicolae Timofti, care a tinut un discurs pe final de mandat. Presedintele s-a plans ca in cei patru ani cat a ocupat cea mai inalta functie in stat a fost jignit si injosit. Spune ca a stiut sa inchida ochii la toate iar acum pleaca cu gandul impacat.


Nicolae Timofti si-a tinut discursul inflacarat la Resedinta de Stat, imediat dupa ce a oferit mai multe distinctii. De aceasta data, fara foaie, cu ochii tintiti spre camerele de filmat, presedintele a vorbit pret de mai bine de 10 minute. Cel mai mult, Timofti s-a aratat indignat de faptul ca nicio lege nu-l apara pe seful statului de insultele publice.

Nicolae TIMOFTI, PRESEDINTE “Am facut niste legi ca, practic, conducatorii statului ramân neaparati în cazurile de jignire, înjosire publica nefondata. Ei, dar asta, asa, printre altele.”

Nostalgic dupa meseria de odinioara, Timofti s-a laudat ca pe vremea cand era judecator,  le facea dreptate oamenilor, lucru care poate nu i-a reusit in timpul mandatului de presedinte.

Nicolae TIMOFTI, PRESEDINTE “Oamenii veneau la judecatorul Timofti dupa dreptate si eu am facut. În politica e cu totul alta viata.”

In prag de alegeri, Timfoti a indemnat oamenii sa voteze pentru parcursul european al tarii, iar in final a recitat si o poezie.

Nicolae TIMOFTI, PRESEDINTE “Alecsandri a spus, numai foarte scurt ca sa nu pierdem din timp: Lupii, si corbii, si vulpi straine, fac a lor hrana din corpul tau. Si tu, Moldova, platesti cu bine, la toti aceia care-ti fac rau!”

Totusi presedintele si-a incheiat discursul pe o nota optimista.

Nicolae TIMOFTI, PRESEDINTE Eu am sa plec din aceasta functie cu gândul împacat ca am facut tot ce mi-a fost în puteri pentru Republica Moldova."


Nicolae Timofti a ajuns presedinte in anul 2012, dupa o criza politica de aproape 3 ani, devenind astfel cel de-al patrulea sef de stat al Republicii Moldova. In cei 4 ani de mandat, Timofti s-a remarcat prin declaratii colorate sau lipsa acestora.



“Domn presedinte, cum comentati iesirea lui Marian Lupu din cursa electorala?”