Zarva la sediul CCA, unde cateva zeci de tineri au protestat fata de sistarea emisiei NIT. Tinerii au lipit pe poarta si fatada institutiei afise cu mesajul “Jos Cenzura”, iar unii au scris cu spray pe pereti, lucru care a provocat neintelegeri cu politia.
Totodata, conducerea postului anunta ca a atacat decizia CCA la Curtea de Apel. Directorul NIT infirma zvonurile potrivit carora, postul ar emite din garajul fiului fostului presedinte Vladimir Voronin.
Totodata, comunistii il acuza pe Vlad Filat ca ar sta in spatele inchiderii postului de televiziune. Potrivit lor, initiativa de a retrage licenta televiziunii NIT i-ar apartine unui membru CCA desemnat de PLDM. PCRM mai afirma ca tot la comanda lui Filat emisia postului a fost sistata, chiar daca decizia CCA fusese deja atacata in instanta.
Solicitat de Pro TV, purtatorul de cuvant al premierului a declarat ca singurii vinovati sunt comunistii, care si-au promovat viziunile politice in programele NIT-ului. Licenta postului tv a fost retrasa ieri cu votul a sapte dintre cei noua membri ai CCA. Potrivit Consiliului Coordonator al Audiovizualului, cea mai mare incalcare a fost lipsa pluralismului de opinii in stiri. Decizia a fost publicata astazi in Monitorul Oficial, iar de la pranz NIT nu mai emite.
