Potrivit lui Tanase, Vlad Filat ramane cel mai vizibil politician pe scena politica moldoveneasca. ”Acesta, autodeclarat politicianul nr. 1 al R. Moldova, are calitati pe care el si le masca cu deosebit talent artistic înainte de a deveni premier: înfumurarea, intoleranta, ranchiuna, setea de putere absoluta, înclinatii vadite spre cultul personalitatii, insensibilitate totala fata de problemele nationale (românesti), duioase slabiciuni geopolitice fata de Moscova, înclinatia (devenita morbida) spre „sponsorizari” generoase, chipurile, din buzunarul propriu”, puncteaza autorul.
Editorialistul sustine ca alegerea presedintelui nu a schimbat cu mult situatia. „Si dupa alegerea lui N. Timofti în fruntea statului, principala figura politica în R. Moldova a ramas tot V. Filat. Aparitia lui Timofti în vârful piramidei nu a modificat paradigma politica de la Chisinau si nu a dus la crearea unui nou pol de putere, care ar „echilibra” situatia; principalul personaj politic, cu puteri politice si economice reale, a ramas premierul V. Filat. Vizita nationalistului rus Rogozin la Chisinau a reconfirmat nu numai statutul politic al lui Filat, dar si slabiciunile lui politice fata de Moscova”, explica Tanase.
”Eu nu sunt nici naiv, nici platit. De aceea, când în joc e pusa democratia si vectorul politic (viitorul) R. Moldova, eu nu pot fi nici cu Filat, nici cu acei care sunt cu Filat. Sper ca am lamurit lucrurile. Deocamdata atât. Sa ne iubim Tara, daca nu dorim sa-i suparam pe strabunii de sub ierburile Patriei...”, conchide editorialistul.
Sursa: Timpul
