05.05.2014

Dragutanu: Tranzactia in urma careia un sfert din actiunile BEM au revenit statului rus e legala

Guvernatorul Bancii Nationale nu vede nicio problema in faptul ca Ilan Shor a devenit presedinte al consiliului de administratie al Bancii de Economii, avand datorii la aceasta banca. Dorin Dragutanu considera ca tranzactia in urma careia un sfert din actiuni au ajuns pe mana statului rus este legala. Mai mult, oficialul nu vede nimic grav nici in faptul ca asupra bancii rusesti Occidentul urmeaza sa impuna sanctiuni.

Guvernatorul BNM a dezvaluit faptul ca pachetul de 25 la suta a fost vandut de catre compania Sisteme Informationale Integrate. Acestei companii i-au revenit, dupa emisiunea suplimentara, peste 33 la suta din actiunile statului, care detinea pe atunci 65 de procente. Presa a scris ca aceasta companie ar avea legaturi cu omul de afaceri Ilan Shor, iar primarul Dorin Chirtoaca declara ca acesta are datorii de jumatate de milion de lei la aceasta banca.

Milionarul Ilan Shor a devenit presedinte al consiliului de administratie la Banca de Economii saptamana trecuta. El reprezinta Vneshekonombank, o banca de stat din Rusia, care a cumparat o patrime din actiunile la Banca de Economii. Tranzactia a fost autorizata de Banca Nationala inca la inceptului lunii februarie.

Expertii economici afirma insa ca, in contextul geopolitic,  imaginea proasta a bancii rusesti ar putea avea efecte negative si asupra Bancii de Economii. Liberalii, care l-au propus pe Dragutanu in functie, au criticat operatiunea, iar liberalii reformatori au cerut demisia guvernatorului.