11.05.2022
Dorin Chirtoaca: „Fara controale financiare, nu pot fi justificate niciun fel de mariri ale tarifelor la transportul public”

Fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoaca, sustine ca fara audit al cheltuielilor, fara controale financiare riguroase, nu doar la transport si drumuri, dar de la aparatul primariei pana la ultima subdiviziune, nu pot fi justificate niciun fel de mariri de cheltuieli si tarife. Asta, dupa ce primarul orasului Chisinau, Ion Ceban, a anuntat intr-o coferinta de presa ca pretul la calatoriile cu transportul public se scumpeste.

„Cand pui geamuri termonan prin parcurile de troleibuze la etaje unde nu sta nimeni si bate vantul de ani zile (ex. Etajul 3 din Parcul de Troleibuze nr. 3), cand cheltui aiurea in dreapta si in stanga pe ceea ce nu este prioritar, cand cumperi pavaj la pret dublu, cand iti admiri unghiile la emisiuni TV, cand in afara de populism mascat sub lucrari de amenajare, nu stii nimic, cand esti ajuns prin frauda in institutie si servesti interese straine, nu ai o problema sa decontezi totul de pe spatele locuitorilor”, a scris Chirtoaca pe pagina sa de Facebook.

Totodata, fostul primar a mai adaugat ca bugetul Chisinaului este de 2 ori mai mare fata de 2017 si de 4 ori fata de anul 2007.

„Politica de subventionare corecta a transportului public a fost incalcata si abandonata. Populismul cu gratuitatile, incapacitatea si incompetenta au dat “roade”. Cresterea continua a cheltuielilor - la fel. Astfel, tariful nu mai poate fi calculat dupa regulamentul elaborat cu ajutorul BERD, dupa principiul vehicul pe kilometru - solutie europeana. Nici cei microbuzele nu au cerut un asemenea tarif de 6 lei, unde din start este clar ca tariful urmeaza sa fie mai mare decat tariful transportului de capacitate mare”, a mai mentionat acesta.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Articole din aceeasi categorie