Preşedintele i-a acuzat pe democraţi ca au permis “graniţe deschise, droguri şi criminalitate”. Şi a avertizat Mexicul ca daca nu opreşte “caravanele” de migranţi, atunci el ar putea decide renunţarea la acordul de liber schimb încheiat de Statele Unite cu Mexicul şi Canada.
Donald Trump s-a întâlnit la un dineu cu liderii ţarilor baltice. Le-a dat acestora asigurari ca Statele Unite vor fi în continuare un aliat de nadejde si nu a ratat ocazia sa le ceara membrilor NATO sporirea cheltuielilor militare.
“Am un mare respect pentru baltici, un mare respect pentru prietenii mei”, a spus Trump.
Dar a acuzat Mexicul ca nu face nimic pentru a opri ceea ce numeste, mai nou, “caravanele de imigranti”, inclusiv din America Latina.
“Vom rezolva lucrurile pe cale militara pâna când vom ridica un zid şi vom asigura o securitate corespunzatoare. Ne vom apara graniţa cu armata.”
Trump spune ca a discutat în acest sens cu secretarul apararii. Si se declara nemultumit pentru ca planul sau din campania electorala - proiectul unui zid “mare si frumos” de-a lungul frontierei cu Mexicul - bate pasul pe loc. Chiar a sugerat folosirea bugetului Pentagonului pentru ridicarea zidului, argumentând ca este o prioritate pentru securitatea nationala.
În plus, i-a acuzat pe democrati ca au permis “granite deschise, droguri si criminalitate”.
“E ca şi când n-am avea graniţa din cauza schimbarilor facute de Obama. Este sistemul ”îi prinzi şi îi eliberezi”. Prinzi imigranţii, îi înregistrezi, dar ei intra în ţara noastra. Nu putem sa-i expulzam. Şi, în multe, multe cazuri, nu ar trebui sa se afle aici.”
Pe de alta parte, le-a spus jurnalistilor ca Acordul de liber schimb în America de Nord ar putea fi pus sub semnul întrebarii daca Mexicul nu opreste fluxul de migranti care ajung în Statele Unite.
“Trebuie sa rezolvam lucrurile cu Mexicul şi ei trebuie sa faca ce au de facut. Altfel, nu am de gând sa menţin acordul NAFTA. NAFTA e fantastic pentru Mexic, dar e rau pentru noi. Multe din fabricile noastre auto s-au mutat în Mexic. Construim milioane de maşini în Mexic.”
