19.12.2018

Dodon a sfintit Presedintia, renovata recent din banii turcilor. Nu toti, insa, au avut acces acolo. Evenimentul a fost ascuns de ochii jurnalistilor, nu, insa, si de presa afiliata socialistilor - VIDEO

Igor Dodon a sfintit astazi presedintia, renovata recent din banii turcilor. Nu toti, insa, au avut acces acolo. Evenimentul a fost ascuns de ochii jurnalistilor, nu, insa, si de presa afiliata socialistilor. Despre asta s-a aflat doar dupa ce seful statului a publicat imagini de la eveniment pe pagina sa de facebook.

Din imaginile facute publice de seful statului se vede ca Igor Dodon l-a adus chiar pe Mitropolitul Vladimir sa sfinteasca presedintia.

La eveniment au mai venit si angajatii aparatului presedintelui. Noi nu am avut acces acolo, pentru ca, potrivit purtatorului de cuvant al lui Igor Dodon, asta a fost dorinta presedintelui. Intr-o fotografie postata de seful statului pe facebook se vede, insa, ca evenimentul a fost filmat de presa afiliata socialistilor. Mitropolitul l-a felicitat pe Igor Dodon si i-a oferit un cadou, iar Igor Dodon a tinut sa-i multumeasca

IGOR DODON, PRESEDINTE: In sfarsit a renascut si renastem. Eu cred ca este un simbol pentru toti cetatenii RM. Asa trebuie sa renasca RM, cum a renascut aceasta institutie simbol al statului. Va multumesc si cu doamne ajuta. Suntem convinsi ca vom face fata tuturor provocarilor.”

 Presedentia a fost inaugurata acum doua luni. La eveniment a fost prezent si presedintele Turciei, Recep Erdogan. Renovarea cladirii a fost finantata in totalitate de guvernul Turciei care a oferit in jur de 10 milioane de euro pentru asta. Unii critici au spus ca expulzarea profesorilor turci de la liceul Orizont ar fi fost rasplata Moldovei pentru aceasta favoare.