28.05.2015

Discutii aprinse in Parlament la noua lege a procuraturii: Comunistii, socialistii si liberalii au criticat documentul: "Procurorul sa fie ales de popor"

Discutii aprinse la noua lege a procuraturii, dezbatuta astazi in Parlament. Comunistii, socialistii si liberalii au criticat documentul, precizand ca doar mimeaza reforma procuraturii. Pana la urma, proiectul a fost examinat, procedura de vot insa a fost amanata pentru maine. Cel mai mult s-a discutat despre modalitatea de alegere a Procurorului General.

Potrivit noii legi a procuraturii, procurorul general ar urma sa fie numit de seful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Pentru asta insa este nevoie sa fie modificata Constitutia, iar voturi deocamdata nu sunt. Asa ca prevederea nu va intra in vigoare odata cu legea, adica la 1 ianuarie 2016, ci dupa modificarea legii supreme.

Anatolie ZAGORODNII, DEPUTAT PCRM: ”legea este una nu rea, buna, dar mergem pe picior gresit ca ea contravine constitutiei, nu vom sustine”

Gheorghe BREGA, DEPUTAT PL: ”constitutia va fi aprobata peste 10-12 ani. Cineva are interesul sa pastreze Procuratura la el. Nu vi se pare ca cineva sa nu vrea sa o scape din maini?”

Vladimir GROSU, MINISTRUL JUSTITIEI: ”nu mi se pare”

Vasile BOLEA, DEPUTAT PSRM: ”functia de procuror sa fie aleasa de popor, sa dam poporului”.

Vladimir GROSU, MINISTRUL JUSTITIEI: ”In tarile membre UE nu exista un asemenea model, nu e potrivit pt Moldova”.

Valeriu MUNTEANU, DEPUTAT PL: ”Ca procuratura sa fie eficienta, procuratura sa poata trimite in instanta nu numa gainari, da si politicieni, milionari, shori, etcnoi o sa raportam la CE ca am facut reforma adoptand lege”

Legea prevede, de asemenea, ca procurorii sa primeasca salarii similare cu cele ale judecatorilor, adica minim 8000 lei.

Vasile BOLEA, DEPUTAT PSRM: ”Ridicarea salariilor procurorilor ..nici la judecatori nu a dus la nimic”

Documentul a fost criticat si de liberal-democrati, care au propus insa ca acesta sa fie votat in lectura intai si modificat ulterior.

Tudor DELIU, DEPUTAT PLDM: ”Nu vi se pare ca totul e mimat si va fi influenta politica”.

Valeriu STRELET, DEPUTAT PLDM: "Am fi putut evita fraudele din sectorul bancar daca PG ar fi fost cu adevarat independenta”

Iar singurul lucru pe care l-au spus democratii a fost...

 Marian LUPU, LIDER PD: ”Propunem incheierea dezbaterilor”

Documentul mai stabileste crearea a doua procuraturi specializate - anticoruptie si pentru cauze speciale. Procuratura militara ar urma sa fie lichidata. De asemenea, va fi creata o inspectie a procurorilor, care va monitoriza in ce masura acestia isi fac datoria, iar procurorii de rand vor avea dreptul sa refuze ordinele primite de la sefi. Din cauza intarzierii reformarii procuraturii, anul trecut tara noastra a ratat o transa de finantare de 2 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Seful delegatiei UE la Chisinau a declarat ulterior ca acesti bani nu mai pot fi recuperati.