27.01.2018

Discursul lui Trump de la Davos: "America inainte de toate nu inseamna America singura" - VIDEO

Presedintele american Donald Trump a declarat vineri, la Davos, ca va pune intotdeauna Statele Unite pe primul plan, dand asigurari ca: "America inainte de toate nu inseamna America singura".
Discursul lui Trump de la Davos: "America inainte de toate nu inseamna America singura" - VIDEO

Donald Trump a avertizat în acelasi timp ca SUA ‘nu vor mai închide ochii’ la practici comerciale incorecte, relateaza AFP, dpa si Reuters.


Trump, primul presedinte american în functie din ultimii 18 ani care se adreseaza conclavului anual al bogatilor si puternicilor planetei reuniti în statiunea elvetiana Davos, a încheiat Forumul Economic Mondial printr-un discurs în care a declarat ca SUA sunt ‘deschise pentru afaceri’, dar la finalul caruia a primit doar scurte aplauze si apoi a fost chiar huiduit pentru comentarii la adresa presei.


"Acum este momentul cel mai bun sa va aduceti banii, locurile de munca, afacerile în America", a sustinut Donald Trump, referindu-se la reducerile de taxe si dereglementarile angajate de administratia sa pentru stimularea climatului investitional.


"Dupa ani de stagnare, Statele Unite au din nou o crestere economica puternica. Lumea asista la renasterea unei Americi puternice si prospere", a continuat el.

"Ca presedinte al Statelor Unite, voi pune întotdeauna America pe primul loc. La fel cum liderii altor state ar trebui sa-si puna tarile lor pe primul loc", a afirmat Trump în interventia destinata sa linisteasca partenerii comerciali si diplomatici ai SUA.

"Dar ″America First″⁣ nu înseamna America singura. Când Statele Unite au crestere, la fel se întâmpla si cu lumea", a subliniat el.

"Sunt aici pentru a reprezenta interesele poporului american si pentru a afirma prietenia si cooperarea Statelor Unite pentru a construi o lume mai buna", a mai declarat presedintele american, în fata elitei politice si de afaceri mondiale, puternic atasata de principiile liberului-schimb si multilateralismului.

Suntem în favoarea liberului-schimb, dar acesta trebuie sa fie corect si trebuie sa fie reciproc’, a adaugat Donald Trump.

El a sustinut însa ca SUA ‘nu vor mai închide ochii la practici comerciale incorecte’, precizând ca ‘nu putem avea comert liber si deschis daca unele state exploateaza sistemul în detrimentul altora’. Trump a mai afirmat ca SUA vor avea în vedere acorduri comerciale bilaterale ‘reciproc avantajoase’ cu state individuale, mentionându-le si pe cele care au semnat un acord transpacific din care Statele Unite s-au retras, cu care însa ar putea fi semnat si un acord colectiv, daca va fi în interesul SUA.

Prosperitatea americana a creat nenumarate locuri de munca pe tot globul si elanul spre excelenta, creativitate si inovatie în Statele Unite a condus la descoperiri importante care ajuta oameni de pretutindeni sa traiasca vieti mai prospere si mult mai sanatoase’, a adaugat Trump.

Pe de alta parte, el a sustinut ca aproape 100% din teritoriile cucerite de gruparea jihadista Statul Islamic în Siria si Irak au fost recuperate, dar ca mai ramân ‘batalii’ de dus pentru a consolida acest succes. ‘Suntem hotarâti sa asiguram ca Afganistanul nu va redeveni vreodata un refugiu pentru teroristi’, a adaugat Trump.

De asemenea, el a cerut tarilor partenere ale SUA "sa investeasca în propria lor aparare". O alta cerere adresata partenerilor SUA a fost sa se opuna sprijinului pe care Iranul îl ofera terorismului si sa-i ‘blocheze drumul catre arma nucleara’.

Discursul sau a primit doar scurte aplauze, spre deosebire de interventiile mult mai bine primite ale altor lideri care s-au adresat Forumului de la Davos în cursul saptamânii.

Mai mult, delegatii prezenti în sala l-au huiduit pe Donald Trump atunci când acesta a declansat un atac împotriva presei în cursul unei scurte sesiuni de întrebari si raspunsuri, care a urmat dupa discurs.

"Am avut întotdeauna o presa foarte buna când eram om de afaceri. Doar dupa ce am devenit politician mi-am dat seama cât de rea, cât de meschina si cât de falsa poate fi presa", a afirmat Trump, declansând proteste din partea auditoriului.