08.11.2019
Discursul integral al prim-ministrului Maia Sandu de la tribuna parlamentului: "Reforma justitiei nu este moftul meu personal. Nu pot sta cu mainile in san sa urmaresc cum institutiile statului isi gasesc cate un stapan nou" - VIDEO
Maia Sandu a iesit la tribuna Parlamentului. Premierul a vorbit despre importanta reformarii justitiei si despre promisiunile facute oamenilor.

Maia SANDU, PRIM-MINISTRUL RM: "Cu cinci luni in urma, ne-am adunat in aceasta sala. Am facut impreuna un lucru care atunci parea imposibil. Majoritatea parlamentara, formata pe 8 iunie, a fost creata cu obiectivul de a elibera tara din captivitate, de a elibera justitia, mass-media si institutiile statului. 

Asta am promis oamenilor atunci cand am mers in campanie in sute de sate si zeci de orase ale Moldovei. Pentru asta am acceptat guvernarea in conditii extrem de grele. Curatarea justitiei a fost si ramane scopul numarul 1 al activitatii noastre. 

Doar daca drepturile oamenilor sunt aparate, legile respectate, iar cei care incalca legile sunt pedepsiti, doar asa putem construi o tara in care oamenii vor sa traiasca omeneste: cu nivel de trai demn, cu infrastructura buna, cu investitii sigure si speranta de viata in crestere. Pentru asta avem nevoie de justitie independenta si functionala, de justitie adevarata. E crucial ca acest mecanism sa functioneze. 

Reforma justitiei nu este moftul meu personal. E promisiunea pe care am facut-o oamenilor, iar eu imi respect promisiunile. Oamenii cer dreptate – pentru asta suntem aici.

Nu pot sta cu mainile in san sa urmaresc cum institutiile statului isi gasesc cate un stapan nou. Am cautat sa fim corecti, incluzivi pana acum - si unde am ajuns? De fiecare data s-a intervenit. S-au gasit metode, trucuri ingenioase, scheme si siretlicuri. 

Am remarcat interventiile de la acele concursuri, ele ne-au nemultumit, dar am considerat atunci ca putem trece cu vederea acele derapaje pentru ca majoritatea sa poata munci impreuna pentru a face regula in justitie. 

Da, noi am facut anumite compromisuri. Le-am facut pentru a reusi sa indeplinim obiectivul principal - o Procuratura independenta, o justitie adevarata. Lupta pentru Procurorul General este ultima reduta. Este linia rosie. In aceasta preselectie nu pot admite niciun derapaj - rolul procurorului general este prea important pentru sistemul justitiei, iar ingerintele rau intentionate ne pot costa pe toti - pe cetatenii Republicii Moldova - prea mult.

Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justitiei, le-am vazut cu totii. Am avut si o sumedenie de procurori alesi prin mecanisme serioase. Au fost create multiple structuri care trebuiau sa apere justitia de tentative de capturare – Consiliul Superior al Procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constitutionala.

Si totusi efectul acestor interventii s-a lasat asteptat - bunele intentii nu au produs rezultat, fiind neutralizate de intelegeri politice ascunse. 

Functia de procuror a fost tranzactionata pe sub masa intre partide, iar atunci cand procurorul comitea abuzuri, nimeni dintre politicieni nu-si asuma raspunderea pentru ele. Politicienii aratau cu degetul unul la altul si se acopereau cu declaratii despre falsa independenta a procurorului.

Eu am decis sa procedez altfel. Imi asum raspunderea politica pentru procesul de identificare a candidatilor la functia de procuror general. Voi identifica si verifica personal oameni onesti, curajosi si bine intentionati si ii voi propune Consiliului Superior al Procurorilor.

In acest sens, ma incurajeaza pozitia Comisiei de la Venetia, exprimata in alte situatii similare, potrivit careia selectarea Procurorului General trebuie sa se faca astfel incat sa obtina increderea publicului, iar selectarea Procurorului General cu implicarea puterii executive si legislative ar oferi mai multa legitimitate democratica acestei proceduri. 

Asadar, considera Comisia de la Venetia, este rezonabil ca un guvern sa doreasca sa participe in procesul de selectie a Procurorului General pe motiv ca combaterea criminalitatii este cruciala pentru buna functionare a institutiilor statului.

In aceste cateva luni de coabitare politica, ati avut ocazia sa ma cunoasteti bine. De aceea, stiti ca sunt sincera atunci cand declar ca o voi face anume pentru ca vreau sa avem un procuror cu adevarat independent, nu unul politic.

Eu voi da socoteala in fata oamenilor, de aceea sunt cea mai interesata ca urmatorul Procuror sa se subordoneze doar legii si Constitutiei, nu unui stapan. Angajamentul meu este sa avem un procuror liber. 

Sarcina noastra principala este sa construim un stat pentru oameni. O justitie adevarata si functionala este cheia pentru ca un asemenea stat sa poata fi construit.

Ati vazut cu totii proiectul de lege pe care il prezint azi. Iata ce prevede acesta:

Prim-ministrul preselecteaza cel putin doi candidati la functia de Procuror General, in functie de pregatirea si abilitatile lor profesionale, de integritate si de alte calitati personale, si transmite lista candidatilor preselectati si dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor.

Altfel spus, Prim-ministrul inainteaza o lista scurta de candidati catre CSP. Ulterior, CSP poate alege unul dintre cei propusi de Prim-ministru si propune candidatul la functia de Procuror General Presedintelui tarii. Mecanismul este similar cu cel propus si votat in luna septembrie, si prevede suficiente masuri de echilibrare a institutiilor implicate.

Legea mai prevede ca institutiile responsabile vor fi obligate sa prezinte toate informatiile pe care le detin pentru a verifica integritatea candidatilor.

O alta prevedere a legii este ca Prim-ministrul poate institui o comisie pentru evaluarea activitatii Procurorului General, in caz de imixtiune ilegala in activitatea unui alt procuror sau in caz de interventie ilegala, de orice natura, pe langa autoritati, institutii ori functionari pentru solutionarea oricarei chestiuni, sau in caz de comitere a unor actiuni ce afecteaza grav imaginea Procuraturii ori independenta procurorilor. 

Ne propunem sa promovam oameni profesionisti si integri pentru functia de Procuror General. Buna functionare a Procuraturii depinde de curajul, viziunea si integritatea Procurorului General si de capacitatea tuturor angajatilor acestei institutii de a-si face treaba corect, dupa litera si spiritul legii, in interes public. Doar asa Procuratura va castiga increderea oamenilor."

Articole din aceeasi categorie