22.06.2011

Din nou in actiune. Comunistii cer demisia CEC! Ciocan: Dumnezeu sa faca parte!

"Partidul Comunistilor din Republica Moldova cere demisia imediata a Comisiei Electorale Centrale si efectuarea unei investigatii de catre procuratura a activitatii institutiei date in circumstantele mentionate mai sus", se arata intr-o declaratie a PCRM remisa presei. De cealalta parte presedintele CEC Iurie Ciocan spune ca nu doreste sa comenteze declaratiile PCRM. "Politicienii sunt politicieni. Viata e viata. Sunt liberi sa declare ce vor", a mai adaugat Ciocan.
Din nou in actiune. Comunistii cer demisia CEC! Ciocan: Dumnezeu sa faca parte!

In textul declaratiei comunistii acuza Comisia Electorala Centrala de multiple incalcari in cadrul procedurii de votare. ”CEC s-a transformat astazi dintr-o institutie democratica importanta în filiala unei structuri de afaceri a Aliantei oligarhice care guverneaza tara”, mai spune comunicatul.

La randul sau, Iurie Ciocan sustine ca nu a gresit cu nimic. ”Daca dumnealor cred ca am incalcat ceva, sa mearga in instanta. Atunci cand va exista o hotarare a judecatii care va declara ca am incalcat ceva, nu ma voi retine mult pe-aici”, a mai adaugat presedintele CEC.

VEZI MAI JOS textul integral al declaratiei PCRM.

Declaratia Partidului Comunistilor din Republica Moldova

Partidul Comunistilor din Republica Moldova atrage atentia întregii societati moldovenesti si tuturor observatorilor internationali interesati asupra faptului ca Comisia Electorala Centrala treptat se transforma într-un instrument din ce în ce mai periculos al actualului regim de guvernare, menit sa lichideze definitiv standardele democratice vizibile ale procesului electoral.

Anume CEC, a carei sarcina este sa slujeasca întregii societati si care se afla sub controlul acestei societatii, s-a transformat astazi dintr-o institutie democratica importanta în filiala unei structuri de afaceri a Aliantei oligarhice care guverneaza tara. Doar o asemenea structura poate sa-si permita, în Moldova contemporana, sa scuipe pe decizia Curtii Supreme de Justitie referitoare la asigurarea procedurii de vot secret si sa impuna cinic mii de cetateni sa voteze supravegheati de autoritati.

Anume CEC se face vinovat de faptul ca în Republica Moldova listele electorale se afla într-o dezordine totala, ca pe listele electorale figureaza mii de „suflete moarte” si nume de persoane carora, cu cîteva zile înainte de alegeri, în regim de urgenta, li s-a oferit viza de resedinta pe adrese straine.

Anume CEC a permis ca controlul asupra procesului electoral în mun. Chisinau sa fie preluat de preturi, astfel facilitînd exercitarea presiunii administrative asupra birourilor electorale si legalizînd procesul de fraudare organizata.

Si în sfîrsit, anume CEC astazi, la 22 iunie 2011, constient si cu sînge rece, a trecut cu vederea peste încalcarea grosolana a procedurii de renumarare a voturilor pentru Consiliul Minicipal Chisinau, demarata de catre biroul electoral de circumscriptie din Chisinau cu o zi înainte de termenului stabilit, fara invitarea reprezentantilor si observatorilor din partea Partidului Comunistilor din Republica Moldova, aflat în opozitie.

Partidul Comunistilor din Republica Moldova cere demisia imediata a Comisiei Electorale Centrale si efectuarea unei investigatii de catre procuratura a activitatii institutiei date în circumstantele mentionate mai sus.

   22 iunie 2011