Astfel, astazi, CEC a hotarat ca in aceste localitati sa se repete turul 2 de scrutin. Acest proces are loc cu participarea acelorasi candidati care figurau in cursa si in data de 19 iunie, in schimb consiliile electorale vor avea o alta componenta. Asta pentru ca judecata a constatat incalcari ale prevederilor Codului electoral comise de catre consiliile electorale de circumscriptie respective, care au indeplinit si atributiile birourilor electorale ale sectiilor de votare.
Pentru votarea repetata a primarilor din aceste localitati, se va folosi stampila speciala cu inscriptia „Alegeri locale 31.07.2011”. La fel, CEC a recomandat sa se puna draperia la intrarea in cabina de vot, pentru a nu se contesta rezultatul alegerilor.
In orasul Causeni s-a anulat rezultatul alegerilor in urma unui demers din partea PCRM. In satul Sofia din raionul Hancesti alegerile locale repetate au fost provocate de candidatul PD, care a contestat diferenta de 4 voturi ce il defavorizau in fata conurentului sau liberal-democrat, iar la Climautii de Jos din raionul Soldanesti instanta a hotarat sa anuleze rezultatele alegerilor in urma cererii depuse de candidatul PL care a avut cu 4 voturi mai putin fata de concurentul sau de la PD. Pentru desfasurarea alegerilor repetate in aceste localitati se vor cheltui circa 30 de mii de lei.
