23.12.2013

DEZVALUIRI despre moartea unchiului lui Kim Jong-un: De ce ar fi fost executat

Seful serviciilor de informatii sud-coreene a dezvaluit informatii despre lichidarea lui Jang Song-thaek, unchiul liderului nord-coreean si numarul doi in ierarhia regimului, la cateva zile dupa eliminarea acestuia.
DEZVALUIRI despre moartea unchiului lui Kim Jong-un: De ce  ar fi fost executat

Jang Song-thaek, unchiul prin alianta al tanarului lider Kim Jong-un, a fost arestat, judecat in cadrul unui proces expres si executat la 12 decembrie, fiind acuzat de complot si coruptie.

La scurt timp dupa anuntul privind aceasta executie, analistii au presupus ca unchiul liderului nord-coreean a pierdut o batalie pentru influenta in fata generalilor armatei.

Dar Nam Jae-joon, seful serviciilor secrete sud-coreene, a atribuit decaderea lui Jang tentativelor sale de a controla exporturile de carbune.

"Jang intervenea prea mult in activitatile (...) legate de carbune, ceea ce a generat din ce in ce mai multe plangeri din partea altor entitati ale statului", a declarat deputatul Jung Chung-rae, repetand declaratiile sefului serviciilor de informatii in fata unei comisii parlamentare. 

Potrivit lui Nam Jae-joon, Kim Jong-un, in varsta de aproximativ 30 de ani, nu pare sa aiba vreo problema in a controla puterea, la doi ani de la preluarea conducerii tarii, dupa decesul tatalui sau, Kim Jong-il.

Coreea de Nord, o tara saraca dupa decenii de gestionare dezastruoasa, detine mari resurse minerale si exporturile de materii prime catre China constituie principala sa activitate economica.

Exporturile nord-coreene catre China, in principal carbune si minereu de fier, totalizau 2,4 miliarde de dolari americani in 2012, potrivit agentiei sud-coreene de promovare a comertului si investitiilor.

Potrivit sefului serviciilor de informatii sud-coreene, unchiul liderului ar fi provocat nemultumirea unor oficiali de rang inalt din partid pentru ca incerca sa ia mai mult decat i se cuvenea din aceste activitati.

"Kim Jong-un a fost informat in legatura cu aceasta (...) si a dat ordin ca situatia sa fie corectata", a adaugat deputatul, care a asistat la informarea oferita de seful serviciilor de informatii.

Apropiati ai lui Jang nu s-au supus imediat ordinelor liderului si a urmat o epurare, a adaugat deputatul. Regimul testeaza in prezent oficialii din divizia administrativa a partidului, care a fost condusa de Jang, precum si pe cei din servciile de inarmare.