02.07.2014

Dezacord in Parlament, dupa semnarea Acordului. Discutiile contradictorii au starnit hohote de ras

Acordul de Asociere a fost votat dupa aproape 3 ore de dezbateri aprinse. Premierul a prezentat proiectul, iar comunistii au refuzat sa puna intrebari, declarand ca acestea ar fi inutile. In schimb, socialistii au jucat rolul opozitiei, iar discutiile au starnit, pe alocuri, hohote de ras. La sedinta speciala a fost prezent si seful statului, care a fost huiduit de comunisti.

Nicolae TIMOFTI, PRESEDINTE: ”Eu rog s-aveti o educatie si sa dati dovada de 7 ani de acasa, ne-am fi dorit ca obtinerea statutului de tara asociata cu UE care inseamna un progres evident sa fi generat mai putine aversitati politice, dar eu sper din toata inima ca disensiunile pe aceasta tema sa dipsara si sa se instaureze un consens politic. Sa traiasca RM in UE!”

Iurie LEANCA, PRIM-MINISTRU: ”Tara noastra se va integra in piata unica a UE, MD va deveni mai atractiva pentru investitori iar investitiile-locuri de munca, toata prevederile corespund deplin cu regimul pe care-l avem cu CSI".

Maria POSTOICO, LIDER FRACTIUNE PCRM: ”Aceasta parte a show-ului runda de intrebari si raspunsuri e ineficienta. Asa ca nu punem intrebari, nici raspunsuri”.

In lipsa comunistilor, rolul de opozitiei a fost luat de socialisti.

Iurie LEANCA, PRIM-MINISTRU: ”In aceste zile suntem martorii unei campanii primitive impotriva acordului, grup de socialisti s-au bucurat de vize si au mers la Bruxelles sa sarbatoreasca bine, ipocrizie, sa te declari european, dar sa profiti din plin de avantajele UE. Opozitia si-a facut alegerea, impotriva Europei”.

SINCRON: Igor DODON, LIDER PSRM: ”Ceea e tine de ipocrizie,  cunoasteti ca e o fila neagra in istorie!. Ratificarea, uuuuuuuuuuu!"

Iurie LEANCA, PRIM-MINISTRU: ”Dle Dodon, constat ca va enervati! Inseamna ca sunteti disperat, am preluat mostenirea grea, la care ati fost parte, inainte il citam pe Voronin, acum pe dvs, ati spus: ”E greu sa aderi la UE, atata timp cat nu ai frontiera directa! Poate o sa sapati tunel”.

Igor CORMAN, PRESEDINTE PARLAMENT: ”A doua intrebare, cu referire la tunel, dl Dodon”.

Igor DODON, LIDER PSRM: ”Speram sa tineti cont de opinia lui al vostru, care a spus ca vrea referendum. Azi ati adus cu forta sute si mii de oameni.”

Iurie LEANCA, PRIM-MINISTRU: ”Colegul Filat a spus nu exclude”.

Mihai GHIMPU, LIDER PL: ”Lumea vrea in Europa, doar bidonii vor in Siberia”.

Valeriu SAHARNEANU, DEPUTAT PLR: ”Cel mai proaspat oligarh Mihai Ghimpu, opozitia avand averi facute in timpul guvernarii, Voronin isi permite sa inchirieze avion 20 mii euro, sa-si odihneasca oasele la karlovy vary”.

Iurie LEANCA, PRIM-MINISTRU: ”Credeam ca ma intrebati cand cetateanul  RM va putea sa-si permita sa inchiriieze un avion”.

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: ”In toate documentele scrie ca scrisul a aparut in mesopotamia, 6000 de ani in urma, primul scris a fost: Saharneanu: sexoT, cateva zile in urma Stefan Fule se batea cu capu de parete si a spus ca tare retraieste de aderarea Bulgariei si Romaniei la UE. Imaginati-va ce-ati face daca ar veni Stefan aici, aplauze”.

Igor CORMAN, PRESEDINTE PARLAMENT: ”Nu exista niciun motiv pentru a nu vota, campania electorala nu trebuie sa intunece mintea nimanui, colegii din PCRM au uitat lozinca din 2009 sa construim impreuna o Moldova Europeana”.

Acordul de Asociere are aproape 1000 de pagini si a fost semnat pe 27 iunie la Burxelles. Documentul contine 7 capitole cu norme si standarde europene la care trebuie sa se alinieze tara noastra in diferite domenii- justitie, educatie, politica de securitate, comert, agricultura si altele.