07.03.2023
Deputatul PAS, Veronica Rosca: „Desi nu condamna razboiul, BCS a cerut crearea unei comisii pentru elaborarea declaratiei privind razboiul”

Dupa ce Parlamentul a adoptat o declaratie prin care condamna agresiunea Federatiei Ruse impotriva Ucrainei, Presedintele Comisiei pentru drepturile omului si deputat BCS, Grigore Novac sustine ca pozitia fractiunii BCS fata de razboiul din Ucraina este neutra si nu condamna operatiunea agresiva a Rusiei. Pe de alta parte, deputatul PAS, Veronica Rosca spune ca este nevoie de a institui un tribunal international care sa condamne expres, si pe cei care au dat ordine, si pe cei care au executat. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii IN PROfunzime.

„BCS nu condamna pe nimeni si pe nimic. In cazul dat, noi nu avem probleme nici cu Romania, nici cu Ucraina sau Rusia. Nu avem probleme cu nimeni. Noi nu avem dusmani. Nu consideram ca Ucraina ne este dusman sau Romania, Rusia. Eu, personal le consider ca tari prietenoase vizavi de Republica Moldova. Acest lucru trebuie sa-l salutam si sa-l mentinem”, a declarat deputatul BCS.

Insa, o alta versiune a fost sustinuta de deputatul PAS, Veronica Rosca, care declara ca tot ceea ce se intampla in Ucraina a depasit orice norma de drept  international.

„Este un razboi de agresiune, iar Parlamentul Republicii Moldova este obligat  sa-l condamne cu fermitate. Sa condamne atrocitatile, fiindca este un razboi, inclusiv impotriva civililor, care a depasit orice norma de drept  international. Dreptul international umanitar stabileste anumite limite, atunci cand pot fi duse conflicte, respectiv acum in Ucraina ccea ce se intampla sunt atrocitatI, a spus deputatul PAS.

Deputatul spune ca a fost nevoie de o declaratie ferma care sa sublinieze ca actiunile Rusiei constituie crime de razboi si o incalcare grava a dreptului international.

„Este genocid.. Genocid impotriva poporului ucrainean si impotriva statului Ucraina. Republica Moldova sustine faptul ca este nevoie de a institui un tribunal international care sa condamne expres, si pe cei care au dat ordine, si pe cei care au executat”, a spus deputatul PAS.

Totodata, comunistii si socialisti au propus sa fie elaborata o declaratie comuna, dar a fost respinsa. Acest lucru ar fi deranjat opozitia PSRM.

„A fost declaratia PAS-ului si a doua varianta a fost declaratia propusa de PSRM. Noi am propus sa se creeze o comisie, iar acolo puteau sa introduca tot ce considera oportun sau nu era suficient. Noi chemam toate partile sa se abtina de la amenintari, presiuni asupra tarii noastre. Declaratia nu se refera la un anumit stat, ci la toate statele, inclusiv la Federatia Rusa. Pentru noi, conteaza securitatea Republicii Moldova”, a explicat Novac.

In opinia lui Veronica Rosca  este absurd faptul ca BCS nu condamna acest razboi, insa cere crearea unei comisii pentru elaborarea Declaratiei privind razboiul din Ucraina.

„Desi nu condamna razboiul, BCS a cerut PAS crearea unei comisii pentru elaborarea declaratiei privind razboiul din Ucraina - asta e ideea- pe de o parte esti deranjat ca nu se accepta crearea comisiei, dar pe de alta parte tu nu ai de gand sa condamni razboiul”, a spus deputatul PAS.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Articole din aceeasi categorie