25.07.2019
Deputatul ACUM, Dinu Plingau: Concursul pentru functia de judecator la CC - un complot asupra independentei justitiei
Deputatul blocului ACUM, Dinu Plingau, isi exprima dezacordul fata de obiectivitatea concursului organizat pentru functia de judecator la Curtea Constitutionala, acesta fiind si membru al comisiei de selectare a candidatilor.

Dinu PLINGAU, DEPUTAT ACUM: “Ieri, 24 iulie, Comisia Juridica, Numiri si Imunitati a organizat un concurs (in premiera pentru Republica Moldova) de selectare a candidatilor la functia de judecatori la CCM din partea Parlamentului Republicii Moldova. Am analizat 15 profiluri ale diferitor candidati. Procesul de selectare s-a axat in exclusivitate pe profesionalismul candidatilor si s-a exclus, spre regretul meu, alte doua criterii nu mai putin importante care urmau sa stea la baza selectarii candidatilor, cum ar fi meritocratia si integritatea persoanelor.”

Potrivit lui Plingau in procesul de selectare s-a vazut in mod clar o determinare de a facilita anumiti candidati si a discredita altii.

Dinu PLINGAU, DEPUTAT ACUM: “Nu recunosc obiectivitatea evaluarilor facute ieri si constat ca s-a produs un complot asupra independentei justitiei, analizand procesele care au avut loc in complexitatea lor.”

In opinia deputatului lucrurile grave care au stagnat procesul de reformare a institutiilor statului au inceput odata cu restabilirea lui Ion Druta la sefia Curtii Supreme de Justitie. 

Dinu PLINGAU, DEPUTAT ACUM: “Vicierea concursului de selectare a candidatilor la Curtea Constitutionala si procesul s-a incheiat cu emiterea Ordonantei de neincepere a urmaririi penale pe uzurparea puterii in stat, emisa de procurorul interimar, Igor Popa.” 

Plingau reitereaza necesitatea evaluarii tuturor candidatilor la functia de judecator ai Curtii Constitutionale dupa trei criterii: integritate, profesionalism si meritocratie.

In aceasta ordine de idei deputatul ACUM a declarat ca vineri, 26 iulie, in sedinta plenului Parlamentului Republicii Moldova va solicita sa se revina la trei principii care au stat la baza inceputurilor formatiunii pe care o reprezinta: meritocratie, profesionalism si integritate. 

Dinu PLINGAU, DEPUTAT ACUM: “Sa punem in aplicare Hotararea Parlamentului cu privire la starea de captivitate a statului si sa actionam dur fata de situatia creata artificial, altfel, riscam sa oprim procesul de reformare a justitiei avand o rezistenta enorma din partea unor procurori si judecatori. Riscam sa ajungem in capcana baronilor controlati de Plahotniuc care mentin controlul asupra organelor de drept din Republica Moldova.”

Articole din aceeasi categorie