Potrivit monitorizarii ADEPT, principalele nereguli depistate tin de nedeclararea valorii bunurilor pe care le detin sau diminuarea valorii bunurilor declarate. Pe pagina avere.md sunt prezentate cateva topuri in care apar judecatori cu masini de lux, dar care declara preturi derizorii pentru acestea, dar si deputati care declara ca nu au locuinte sau, in general, ca nu au venituri.
In 82 de cazuri demnitarii au omis sa indice in declaratii valoarea terenurilor, apartamentelor/caselor sau a automobilelor aflate in posesie sau folosinta. In 55 de cazuri nu sunt declarate conturile bancare. in 25 de cazuri ADEPT a constatat diminuarea valorii bunurilor declarate, iar in 23 de cazuri demnitarii au admis neconcordante intre declaratia cu privire la venituri si proprietati si declaratia de interese.
Igor Botan a opinat ca demnitarii intentionat diminueaza valoarea bunurilor sau nu indica toata averea detinuta ca sa demonstreze ca sunt mai aproape de popor sau sa nu socheze societatea saracita.
Oferind acces liber si permanent la informatii sintetizate despre veniturile, proprietatile si interesele oficialilor publici, ADEPT isi propune sa contribuie la cresterea interesului cetatenilor asupra subiectului coruptiei in randul demnitarilor, a imbogatirilor ilicite si traficului de influenta, pentru exercitarea unui control public mai riguros asupra integritatii demnitarilor.
Pagina web a fost creata si este mentinuta in cadrul proiectului „Sporirea controlului public asupra integritatii persoanelor care detin o functie de demnitate publica” finantat de Fundatia Soros-Moldova. Pana acum, pe avere.md sunt publicate declaratiile a 245 de demnitarii, unii dintre ei deja plecati din functii.
