19.07.2014

Deputatii, in vacanta. Fanii Uniunii Vamale, in Europa, iar proeuropenii, mai mult pe acasa: "La iaz mergem"

Fanii Uniunii Vamale se odihnesc in Europa, iar proeuropenii stau mai mult pe acasa. Deputatii moldovenii pun in aceste zile cheile de la birouri in cui si isi fac valizele. Mai ales ca urmeaza o toamna deloc usoara - o campanie electorala si ,pe final, un scutin parlamentar. Unde mai pui ca au muncit la galop in ultimele zile, grabindu-se sa plece cat mai repede in vacanta.

Mihai GHIMPU, LIDER PL: "Dati-mi pace voi cu cine ma culc, unde si cu cine".

Vacantele deputatilor au devenit un subiect sensibil. Alesii poporului fie aleg sa nu vorbeasca despre ele, fie se jura ca nu au chef de destinatii scumpe.

Gheorghe BREGA, DEPUTAT PL: "La iaz".

Iurie MUNTEAN, DEPUTAT PCRM: "La parinti pe malul Nistrului."

Sergiu SIRBU, VICEPRESEDINTE PARLAMENT: "Acasa, copilul e prea mic."

Ana GUTU, DEPUTAT PLR: "De obicei merg in Romana si Turcia, anul acesta nici nu stiu daca o merg."

Unii, totusi, isi dezvaluie planurile.

Veaceslav IONITA, DEPUTAT PLDM: "O sa merg sa vad fosta regina a Bizantului, ca o chema Irina, ca pe sotia mea."

Valeriu MUNTEANU, DEPUTAT PL: "La munte in Romania, o vacanta de suflet."

Necunoscute sunt caile Domnului. Iata cum se face ca cei care critica modul de viata al europenilor si pledeaza pentru integrarea Moldovei in Uniunea Vamala, au ales totusi sa se odihneasca in Europa.

Igor DODON, LIDER PSRM: "O sa mergem in Sankt-Petersburg, copii insista, si apoi cateva zile in Grecia. Adica in Europa? Da, Grecia e Europa."

Eduard MUSUC, DEPUTAT PCRM: "Anul acesta in Grecia, ne-am saturat de Turcia."

Unii deputati insa se pregatesc de pe acum de campania electorala ce va incepe in toamna.

Ion BUTMALAI, DEPUTAT PLDM: "O sa fiu la Cahul, iar ca sa va convingeti puteti  sa accesati www.ionbutmalai.md"

Dupa ce o jumatate de an s-au certat in parlament, in ultimele trei zile deputatii au aprobat peste 90 de proiecte de legi. Alesii vor reveni la munca la toamna, insa nu pentru mult timp, pentru ca vor intra in febra parlamentarelor din 30 noiembrie.