10.05.2017

Democratii se apuca de reformat guvernul. Din 16 ministere vor sa pastreze doar 9, iar multe dintre agentiile de stat vor fi comasate - VIDEO

Democratii se apuca de reformat guvernul. Din 16 ministere vor sa pastreze doar 9, iar multe dintre agentiile de stat vor fi comasate. Despre asta a anuntat astazi Vlad Plahotniuc, in lipsa pemierului, care este plecat in Cehia. Nu am reusit sa aflam cand va incepe propriu-zis reforma si daca asta ar insemna ca actualul executiv sa-si dea demisia, intrucat liderul PD a refuzat sa raspunda la intrebari.

Vlad PLAHOTNIUC, LIDER PD: "Din toate 16 ministere cate avem acum vor ramane doar 9, agentiile vor fi comasate in una singura..." 

LISTA MINISTERELOR EXISTENTE: 

 Ministerul Finantelor

Ministerul Justitiei

Ministerul Economiei

Ministerul Educatiei

Ministerul de Interne

Ministerul Apararii

Ministerul Agriculturii

Ministerul Sanatatii

Ministerul Muncii si Protectiei Sociale

Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene

Ministerul Dezvoltarii Regionale si a Constructiilor

Ministerului Tineretului si Sportului

Ministerul Culturii

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor

Ministerul Mediului

Ministerul Tehnologiei Informatiei

Din actualul Guvern ar urma sa dispara ministerul Constructiilor si Mediului, care se vor uni cu ministerul Agriculturii, ministerul Transporturilor, care se va alipi la ministerul Economiei, ministerul Culturii si  Sportului vor trece in subordinea ministerului Educatiei, iar ministerul Muncii si Protectiei sociale se va uni cu ministerul Sanatatii. Va disparea si ministerul Tehnologiei Informatiei, care se va transforma in Agentia pentru Servicii Publice. Astfel, vor ramane 

LISTA MINISTERELOR PROPUSE 

Ministerul Economiei si Infrastructurii

Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene

Ministerul Finantelor

Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Justitiei

Ministerul Apararii

Ministerul Educatiei, Culturii si Cercetarii

Ministerul Sanatatii si Protectiei Sociale  

Ministerul Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului.

Ministerul Economiei, care se va nu numi ministerul Economiei si Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Ministerul Finantelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justitiei, Ministerul Apararii, Ministerul Educatiei, care se va numi Ministerul Educatiei Culturii si Cercetarii,  Ministerul Sanatatii si Protectiei Sociale si ultimul Ministerul Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului.

Vlad PLAHOTNIUC, LIDER PD: ”Reforma nu se va limita doar la reducerea ministerelor fara a partaja politic aceste functii...”

Plahotniuc sustine ca noua structura urmeaza sa fie discutata si in coalitie. Insa indiferent de reactia colegilor de guvernare si a societatii civile, democratii nu vor renunta la reforma.

Nu am reusit sa aflam cand va incepe propriu-zis reforma si care vor primii pasi.   Vlad Plahotniuc a refuzat sa raspunda la intrebari. Traditional democratul si-a citit discursul de pe monitor, insa oricum a facut greseli.

Imediat dupa anuntului lui Plahotniuc, de parca ar fi avut un raspuns pregatit din timp, Igor Dodon a reactionat pe facebook. Acesta a apreciat initiativa PD.

Igor DODON, PRESEDINTE: ”O reforma a Guvernului este necesara, numarul ministerelor trebuie redus, iar acesti ministri trebuie demisi. Ei trebuie demisi chiar si în afara reformei.”

 Intr-un comunicat liberalii, care s-au opus votului mixt si au parasit sedinta cand s-a votat proiectul, au anuntat ca sustin reforma guvernului propusa de PD si ca de fapt intiativa le-ar apartine lor, insa pana acum nu s-a realizat pentru ca nu a fost gasit un consens in interiorul coalitiilor.