Liderul PL se asteapta ca demiterea lui Muruianu de catre Parlament sa fie contestata in instanta de judecata. „Stiu ca cineva umbla pe la Curtea Constitutionala cu sacul cu bani, dar acolo sunt judecatori corecti, cinstiti. Nu vad motive ca instanta sa considere neconstitutionala hotararea, totul este respectat”, afirma Ghimpu, desi nu s-a oferit sa dea nume.
Liberalul s-a aratat surprins de faptul ca demiterea lui Muruianu a fost recomandata concomitent si de Consiliul Superior al Magistraturii. „Au intuit sau poate cladirile sunt prea aproape. Mai bate vantul, dar va zic: Slava Domnului ca s-a intamplat acest lucru”, a mai adaugat Ghimpu.
Presedintele CSJ Ion Muruianu a fost demis de catre Parlament pentru neindeplinirea functiilor de serviciu. Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a sedintei la solicitarea presedintelui PL, Mihai Ghimpu. Ion Muruianu a fost demis din aceeasi functie si in martie 2010, dar Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala decizia Parlamentului, fiindca nu s-a tinut cont de pozitia Consiliului Superior al Magistraturii.
