01.03.2012

Decizia Romaniei privind Serbia are legatura cu demersul de aderare la Schengen? Ce scrie EUObserver despre atitudinea Romaniei

Decizia Romaniei de a se opune acordarii statutului de tara candidata la UE Serbiei ar putea avea legatura cu dorinta sa de a adera la Schengen, dorind astfel sa arate Olandei cat de serioasa este in aceasta privinta, comenteaza publicatia electronica EUObserver.
Decizia Romaniei privind Serbia are legatura cu demersul de aderare la Schengen? Ce scrie EUObserver despre atitudinea Romaniei

România a generat confuzie marti, cerând în ultima clipa garantii privind drepturile minoritatii vlahe din Serbia, pentru a fi de acord cu statutul acesteia de candidat la aderarea la Uniunea Europeana. Insistenta României i-a luat prin surprindere marti pe partenerii sai din UE, având în vedere ca pâna acum nu a facut caz de acest subiect, iar Comisia Europeana nu a identificat probleme serioase în rapoartele sale anuale privind Serbia, scrie EUObserver.

Teoria predominanta este ca România voia sa arate Olandei cât de serioasa este în privinta Spatiului Schengen. România spera sa adere la Schengen anul trecut, dupa ce a îndeplinit criteriile tehnice, dar Olanda s-a opus din motive de coruptie. La rândul sau, Olanda a investit mult în demersurile Serbiei de aderare la UE, asigurându-se în 2011 ca Belgradul îi preda pe principalii acuzati de crime de razboi Tribunalului Penal International de la Haga.

Delegatia olandeza a precizat ca România nu a facut nici o legatura între problema Serbiei si aderarea la Schengen. "Problema Schengen nu a fost ridicata", a declarat ministrul olandez pentru Afaceri Europene, Nicolai Wammen. Alti diplomati si oficiali au declarat însa ca problema Schengen era vizibila. "A fost despre Olanda si aderarea la Schengen. Românii nu au spus astazi nimic de genul acesta în mod public, dar au existat unul sau doua mici comentarii despre asta (la reuniunea ministrilor de Externe de luni). Este cu siguranta o parte a motivului", a declarat un diplomat european pentru EUObserver.


Un oficial UE a afirmat ca sefii de stat si de Guvern urmeaza sa aprobe acordarea statutului de tara candidata Serbiei la summitul de la sfârsitul sapatmânii. El nu a exclus însa ca liderul român sau altcineva sa vina cu alte obiectii de ultima clipa.