In zilele de dupa atac dragostea si suportul pentru indragita capitala franceza a izvorat din toate partile lumii. Cele mai importante monumente au fost luminate in culorile drapelului francez. Facebook a creat rapid un filtru cu tricolorul prin care utilizatorii si-au aratat sustinerea pentru Franta si pentru “oamenii Parisului”. Tot Facebook a oferit si posibilitatea de a folosi un instrument prin care cei din Paris isi puteau anunta familia si prietenii ca sunt in siguranta.
Presedintele american Barack Obama a declarat ca “acesta nu este doar un atac asupra Parisului, nu doar asupra francezilor, ci un atac asupra intregii umanitati si a valorilor pe care le impartim”.
Atentatul din Beirut este la fel de tragic, scrie Anna Miller, corespondenta pentru Rolling Stone, cu stramosi libanezi: “Insa atacul abia a fost observat in Occident. In timp ce retelele sociale sunt inundate de mesaje de solidaritate pentru Franta, eu ma intreb, oamenii mei nu merita aceelasi doliu colectiv? Atacatorii din Beirut au comis atentatul intr-un loc aglomerat, cu scopul de a masacra cat mai multi cetateni posibil, si au luat cu ei barbati, femei, copii si studenti cu diferite confesiuni si nationalitati. Una dintre victime este o femeie libaneza-americana care vizita orasul pentru cateva zile si vroia sa-si ia familia cu sine in State. (n.red: Un alt barbat, Adel Termos, martor la prima explozie, si-a dat viata tintuind la pamant un al doilea terorist care vroia sa detoneze o alta bomba. Termos si fiica sa au murit in explozie. Exista foarte multe familii, sute la numar, care isi datoreaza viata sacrificiului sau.)
Atunci cand tragedia s-a intamplat la Beirut, Facebook nu a creat instrumentul “safety check” pentru libanezii – sau sirienii sau palestinienii – care traiesc in acea zona. Niciun lider mondial nu a numit atentatul “atac asupra umanitatii”. Nu au existat demonstratii vizibile de solidaritate, care sa demonstreze compasiunea pentru cei care si-au pierdut viata.
Si, evident, nicaieri nu a fost proiectat cedrul – simbolul drapelului libanez.
Este demonstrat stiintific, si de inteles din punct de vedere emotinal, ca o tragedie mica in apropierea ta suscita mai multa durere decat o catastrofa globala in alt colt al lumii. Dar in cazul Parisului si Beirutului, este socant de ce unul este demn de doliu colectiv dar altul nu.
De ce este violenta dintr-o parte a lumii abia observata, iar cea din alta parte produce o astfel de reactie? Este oare din cauza ca bombele si violenta sunt considerate ceva de rutina in Orient, dar nu si in Europa?
Nu este vorba doar despre Paris si Beirut. Este vorba si despre bombardamentele zilnice din Siria si Irak, care in mare parte nu ajung in media sub nicio forma. Este vorba despre granitele care se inchid in fata sirienilor si irakienilor care fug de violenta de acasa, si raman fara alta optiune decat sa treaca mari periculoase si sa ia drumul Europei, in speranta primirii azilului. Este vorba despre faptul ca pasaportul pe care cineva il detine, ii face pe unii oameni demni de compasiune, dar pe altii - nu.
Nu doar Parisul, toate aceste tragedii sunt “un atac asupra umanitatii”."
Sursa: Rolling Stone
Alte stiri: Atentatele din Beirut: 11 persoane au fost arestate in Liban
