30.09.2016

De astazi candidatii inregistrati in cursa pentru prezidentiale pot face agitatie electorala. Lupu, Ciubasenco si Dodon au decis sa se lanseze in campanie chiar din prima zi - VIDEO

De astazi candidatii inregistrati in cursa pentru prezidentiale pot face agitatie electorala. Trei dintre acestia au decis sa se lanseze in campanie chiar din prima zi. Primul a fost, numarul unu in buletinul de vot Marian Lupu. A urmat, candidatul Partidului lui Renato Usatii, Dumitru Ciubasenco si socialistul Igor Dodon.


Pentru cateva ore intrarea in blocul principal al Universitatii de Stat s-a colorat in albastru. Toate intrarile in curte au fost blocate, iar in fata insitutiei politia a interzis soferilor sa parcheze. Tot evenimentul a fost filmat de cateva, camere, o macara si o drona. Ghinion insa, lansarea a inceput fara candidat, care a intarziat, din cauza ambuteiajelor.

Asa ca dupa ce s-au incheiat discursurile, moderatoarea, care era nimeni alta, decat ministrul culturii, Monica Babuc, le-a propus sustinatorilor sa aplaude pana vine ... Lupu. 


Marian Lupu a venit impreuna cu sotia sa, iar la eveniment a fost prezent si tatal sau.  

Marian LUPU, CANDIDAT LA FUNCTIA DE PRESEDINTE, PD “Anunt astazi intrarea mea oficiala in campanie oficiala pentru republica Moldova. Pentru functia de presedinte al RM... ”  

Iar sloganul sau este AUD, ASCULT, REZOLV. 

Marian LUPU, CANDIDAT LA FUNCTIA DE PRESEDINTE, PD “Presedintele RM are puterea de a starpi coruptia in structurile de stat si eu voi face pentru a nimici acest flagel.../ Ca si presedinte de tara voi sti sa aud oamenii si sa-i ascult, va voi asculta...”

Tot astazi s-a lansat in campanie electorala si candidatul partidului lui Renato Usatii, Dumitru Ciubasenco, in lipsa celui pe a carui imagine mizeaza. Inainte de eveniment, consilierul municipal Ilian Casu a facut-o pe gospodarul.

Jurnalistul Dumitru Ciubasenco a citit primul decret pe care il va semna daca va ajunge presedinte. In document s-a strecurat insa o greseala.

Conform acestuia ar urma insa sa fie dizolvat parlamentul trecut, de legislatura a XIX-a, actualul fiind de legislatura XX.

Dumitru CIUBASENCO, CANDIDAT PN ”Decret din... data. Stabilirea datei alegerilor din data...”

Ciubasenco nu a putut insa spune foarte clar care vor fi actiunile sale viitoare, afara de decretul semnat.

Dumitru CIUBASENCO, CANDIDAT PN ”Scopul nostru este sa scapam tara de Plahotniuc. Daca voi face asta, voi fi multumit. Nu e putin. Statul islamic moldovenesc condus de Vlad Plahotniuc.„


In aceasta dupa-amiaza a decis oficial sa paseasca in campanie electorala si Igor Dodon. Socialistul si-a adunat sustinatorii in scuarul Arcului de Triumf. Iar inainte de eveniment a mers la Catedrala sa se ... roage.

Evenimentul de lansare a durat doar cateva minute. 

Igor DODON, LIDER PSRM "Eu ma voi axa pe trei probleme..."

Dodon a mai spus ca in cazul in care va deveni presedinte va interzice notiunea de unionism.

Campania electorala se va incheia pe 28 octombrie.