11.12.2012

Curtea Suprema de Justitiei spune " da" masurilor anticoruptie elaborate de Ministerul Justitiei

Ministerul Justitiei a primit aviz pozitiv de la Curtea Suprema de Justitie pentru masurile anticoruptie propuse recent, care prevad si confiscarea averilor dobandite ilicit, scrie Adevarul.md.
Curtea Suprema de Justitiei spune " da" masurilor anticoruptie elaborate de Ministerul Justitiei

Potrivit raspunsului semnat de Svetlana Filincova, presedintele Colegiului civil comercial si de contencios administrativ, CSJ sustine modificarile, chiar daca anterior presedintele instantei Mihai Poalelungi nu a fost de acord cu pachetul elaborat de Ministerul Justitiei. Seful CSJ sustinea ca aceastea contravin Constitutiei, scrie Adevarul.md.

„Nu e problema in faptul ca cineva nu vrea sa lupte cu coruptia. Vorbim de o abordare diferita. Cred si in continuare, daca mergem pe calea propusa de ministrul Justitiei, Oleg Efrim, jumatate de tara o sa se trezeasca cu dosare penale. De la destramarea URSS incoace a fost o situatie de incertitudine cand mai mult sau mai putin s-au comis unele incalcari de legi. In situatia in care functionarii de stat, inclusiv judecatorii, nu pot demonstra legalitatea dobandirii bunurilor, acestea ar trebui impozitate, iar functionarul concediat pentru ca nu corespunde principiilor morale“, a declarat Mihai Poalelungi.

Ministerul Justitiei a expediat spre examinare tuturor institutiilor specializate pachetul de initiative legislative ce privesc masurile de prevenire si combatere a coruptiei.

Potrivit sefilor din Justitie, printre principalele inovatii pot fi mentionate stabilirea obligativitatii testarii la poligraf a candidatilor la functia de judecator si procuror, includerea in Codul penal a unei noi norme care prevede confiscarea extinsa a averilor ce nu pot fi justificate, precum si introducerea unei noi componente de infractiune privind „imbogatirea ilicita“.