Hotararea Curtii, care este una definitiva si nu poate fi supusa nici unei cai de atac, a fost publicata in Monitorul Oficial Nr. 201-213 din 23 iunie curent.
In sensul declararii neconstitutionale al art. 41, Curtea se refera la art. 35 din Constitutia Republicii Moldova, potrivit caruia dreptul la invatamant este gratuit si asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instruire si de perfectionare, iar prin art.41 din Codul Educatiei se incalca prevederea constitutionala.
Astfel, Curtea constata ca, spre deosebire de elevii claselor I-IV, care sunt asigurati cu manuale gratuit, elevii claselor V–IX sunt asigurati cu manuale scolare doar in urma achitarii unei plati de inchiriere, iar in acest mod se incalca dreptul elevilor, prevazut de Legea Suprema
Totodata, Curtea retine ca statul, prin politicile sale, are obligatia de a crea conditii pentru asigurarea dreptului la educatie, inclusiv de a decide programele, modul si mijloacele prin care se realizeaza invatamantul, nivelul pana la care educatia este obligatorie, precum si instituirea unor garantii si acordarea gratuita de mijloace necesare pentru realizarea invatamantului.
Totodata, politica de stat in sfera invatamantului urmeaza a fi infaptuita in stricta conformitate cu prevederile constitutionale.
