09.04.2020
Cum trebuie sa ne gestionam economiile, cat va dura perioada de pandemie si ce ne asteapta in continuare. Declaratiile fostului premier, Ion Sturza

Ion Sturza sustine ca dupa o perioada de minim 3 luni in care tara noastra va fi in plina pandemie, vor urma luni de lancezeala, apatie si hibernare psihologica si economica a tarii. De aceea, ar trebui ca in perioada de pandemie, cetatenii sa economiseasca la maxim resursele financiare.

Lorena BOGZA: "Oamenii se intreaba cum sa-si gestioneze economiile in aceasta perioada, daca au, bineinteles?"

Ion STURZA, FOST PREMIER AL RM: "Statistic vorbind, astazi 60% din populatia RM nu are economii, 20% au economii pe o luna - doua, 20% ar putea sa spuna ca au niste economii, dar totul este intr-o dinamica schimbatoare.

Vreau sa va spun ca 90% din afaceri, majoritatea mici si mijlocii, au o marja de profit foarte mica, 8-10 %, care in principiu permite sa acumuleze o rezerva pe o luna - doua.

Deci, aici suntem si trebuie sa incercam sa dramuim toate rezervele noastre si financiare si materiale cat mai mult, sa le intindem pe cat mai mult timp.

Nu trebuie sa avem nici o iluzie indiferent de ceea ce ne spun autoritatile, perioada acuta va dura cel putin 3 luni, vor urma 6 luni de lancezeala sau de o stare de apatie si de hibernare psihologica si economica si abia, daca nu revine pandemia, dar sunt deja multe discutii ca poate sa se intoarca in toamna, atunci o sa incepem sa ne revenim.

Deci trebuie sa ne dramuim maximal resursele pe care le avem ca sa putem sa trecem aceasta perioada 3+6 luni."

Intrebat ce metode de economii le-ar sugera oamenilor, Ion Sturza spune ca consumul trebuie redus la maxim.

Ion STURZA, FOST PREMIER AL RM: "Daca ne uitam retrospectiv ce am cumparat pana in martie anul acesta, o sa ajungem la concluzia ca cel putin 9 lucruri din 10 nu am avut nevoie de ele."

In Republica Moldova a fost declarata stare de urgenta pentru 60 de zile, adica pana pe 15 mai.

Masuri, in perioada de STARE DE URGENTA

- regim special de circulatie pe teritoriul tarii;

- regim special de lucru pentru toate entitatile;

- rationalizarea consumului de alimente si alte produse de stricta necesitate;

- modificarea procedurii de numire in functie si de destituire a conducatorilor agentilor economici si ai institutiilor publice;

- interzicerea demisiei lucratorilor;

- chemarea cetatenilor pentru prestari de servicii in interes public.

Articole din aceeasi categorie