Criza coincide cu împlinirea unui an de la instalarea republicanului Donald Trump la Casa Alba.
Într-o sedinta dramatica, prelungita pâna târziu în noapte, senatorii democrati au blocat un proiect care prevedea prelungirea finantarii guvernului pâna pe 16 februarie. S-au opus din cauza lipsei din proiect a unor masuri de protectie pentru sute de mii de tineri imigranti ilegali cunoscuti sub numele de “Dreamers”.
Mitch McConnell, liderul majoritatii republicane din Senat:
“Din câte se pare democraţii considera ca problema imigraţiei este mai importanta decât ORICE altceva.”
Casa Alba a transmis ca nu va negocia statul imigrantilor ilegali pâna când activitatea nu va reveni la normal. Pâna una alta...
“Sute de mii de angajaţi guvernamentali vor fi siliţi sa-şi ia concediu fara plata. Vor lucra însa cei din sectoarele esenţiale - controlorii de trafic, cei din serviciile de securitate naţionala şi magistraţii instanţelor federale, însa vor fi platiţi abia dupa deblocarea situaţiei. Asistaţii sociali îşi vor primi cecurile la timp, fiind vorba de un serviciu obligatoriu, iar corespondenţa va fi livrata. În schimb, au ghinion cei care planuiau vizite în parcuri naţionale, muzee ori monumente. Aceste atracţii finanţate de contribuabili vor fi închise”, potrivit corespondentului CNN.
Nu e prima administratie americana care se confrunta cu o asemenea situatie si de fiecare data nota de plata a fost exorbitanta.
Ultima data, în noiembrie 2013, pe când la Casa Alba era Barack Obama, a durat 16 zile si a costat tara 24 de miliarde de dolari.
Chuck Schumer, senator democrat: “Asta va ramâne în istorie drept “blocajul Trump” pentru ca absolut nimeni nu merita sa fie învinuit pentru asta în afara de preşedinte.”
Si, daca îl întrebai înainte sa fie ales, Trump însusi ar fi fost de acord cu asta.
“Trump aniverseaza primul an de mandat cu închiderea parţiala a activitaţilor guvernamentale, asta n-ar pica bine niciunui preşedinte. Aşadar, fara îndoiala ca e o lovitura pentru el. Nu poate decât sa spere ca publicul va fi rapid frustrat de consecinţele acestui blocaj”, spune corespondentul AP:
Altminteri, presedintele a facut un bilant glorios al primului sau an la Casa Alba, cu accent pe starea buna a economiei.
“Nu cred ca vreo alta adminsitraţie a facut atât de multe câte am reuşit noi într-un singur an!” - a spus Donald Trump.
Acest prim an ramâne totusi marcat de un numar record de gafe si controverse cu ecouri ample.
Jonathan Lemire, jurnalist Associated Press: “Avem toate motivele sa credem ca al doilea an de mandat va fi o cursa la fel de nebuna ca primul. În fiecare zi suntem plezniţi cu 4-5 ştiri de la Casa Alba. Fiecare ieşire a preşedintelui Trump creeaza o noua controversa, care nu-l afecteaza doar pe el, ci şi partidul, iar republicanii vor plati la alegerile de la jumatatea mandatului, din noiembrie.”
Sursa: Pro TV
