03.06.2013

Corman: Partidele politice, trebuie sa fie interesate sa existe un cadru normal de cooperare intre guvernare si opozitie

"Interesul nostru este ca acest angajament politic sa aiba si o baza juridica, sa existe un mecanism si din punct de vedere juridic, astfel incat, intr-adevar, sa nu mai ajungem in astfel de crize politice". Declaratia a fost facuta de presedintele Parlamentului, Igor Corman, pentru Europa Libera.
Corman: Partidele politice, trebuie sa fie interesate sa existe un cadru normal de cooperare intre guvernare si opozitie

“Noi am discutat acest subiect in cadrul negocierilor – pe care le-am purtat pana la crearea coalitiei de guvernare – pe langa multe alte aspecte, legate de functionalitatea guvernului, fiindca scopul nostru de baza a fost cum sa avem un guvern cat mai eficient. Dar ne-am gandit foarte mult si la mecanismele care ar asigura o buna functionare, per ansamblu, a coalitiei de guvernare si la nivel de Parlament, si in relatia cu guvernul, si cum sa asiguram o cat mai buna comunicare in cadrul Aliantei. Noi, de fapt, am formulat toate aceste principii in acordul de constituire a coalitiei de guvernare care este, de fapt, un angajament politic. Dar a venit si ideea, de fapt, nu este una noua, ca sa cream si baza juridica”, a afirmat Corman.

Referitor la trecerea in opozitie a Lui Mihai Ghimpu, Igor Corman a spus: “Domnul Ghimpu, din start, cand au inceput aceste negocieri privind crearea majoritatii parlamentare, s-a autoexclus din acest exercitiu. Poate ca o anumita influenta au si procesele care nu sunt deloc simple, in cadrul Partidului Liberal. Nu sunt eu cel care vreau sa ma dau cu parerea, este treaba dumnealor. Vom vedea pana unde se ajunge. Partidele politice, trebuie sa fie interesate sa existe un cadru normal de cooperare intre guvernare si opozitie”, a mentionat Corman.

“Trebuie sa tragem concluziile, sa ne fixam prioritatile, in masura posibilitatilor, ca, cel putin, o parte, din aceste subiecte sa le dezlegam in perioada urmatoare. Toate aceste subiecte legate si de Constitutie, si de prag electoral, si de Cod Electoral, sunt sensibile si este bine cand sunt discutate, analizate la rece pe timp de pace, de stabilitate, cu consultul si al partenerilor europeni, al Comisiei de la Venetia, Consiliului Europei per ansamblu. Eu sper foarte mult ca, in continuare, pana la urmatoarele alegeri ordinare, noi vom reusi sa asiguram aceasta perioada de pace, calm, stabilitate”, a conchis Corman.