14.09.2016

Coreea de Nord acuza SUA ca vor sa declanseze un razboi si ameninta ca e pregatita sa riposteze "printr-o singura lovitura"

Phenianul a acuzat miercuri SUA ca impinge Peninsula Coreeana spre "pragul unei explozii", a doua zi dupa survolarea de catre bombardiere americane ca raspuns la al cincilea test nuclear efectuat de catre Coreea de Nord, potrivit AFP.
Coreea de Nord acuza SUA ca vor sa declanseze un razboi si ameninta ca e pregatita sa riposteze "printr-o singura lovitura"

Cele doua bombardiere suspersonice B-1B erau escortate in spatiul aerian al Coreei de Sud de avioane de vanatoare americane si sud-coreene.

Aceasta demonstratie de forta, la patru zile dupa testul nuclear nord-coreean, era destinata sa exprime "angajamentul de nezdruncinat" al SUA in apararea aliatilor lor in regiune, a explicat marti generalul Vincent Brooks, comandant al fortelor americane in Coreea de Sud.

Astfel de survolari fusesera deja efectuate si in urma precedentelor teste nord-coreene.

"Aceste provocari extrem de iresponsabile ale doritorilor de razboi imperialisti americani imping fiecare ora a situatiei din Peninsula Coreeana spre pragul exploziei", a declarat agentia oficiala de presa nord-coreeana KCNA.

Ea a avertizat ca armata nord-coreeana este dotata cu "toate mijloacele necesare unei riposte militare" pentru a lovi inamicul "printr-o singura lovitura" in caz de atac.

SUA intentioneaza de asemenea sa trimita luna viitoare portavionul nuclear USS Ronald Reagan si escadra grupului sau de lupta in apele sud-coreene in cadrul unui exercitiu naval comun, potrivit agentiei de presa sud-coreene Yonhap. Un purtator de cuvant al fortelor americane in Coreea de Sud a refuzat sa confirme aceasta informatie.

Trupele americane sunt prezente in Coreea de Sud de dupa razboiul din 1950-1953, care s-a incheiat cu un armistitiu si nu cu un tratat de pace. Circa 28.000 de militari americani sunt desfasurati in peninsula in prezent.