In context, editorialistul sustineca propunerea lui Marian Lupu de a se arata buletinele dupa iesirea din cabina de vot "nu mi se pare lipsita de logica si chiar bun-simt politic aceasta initiativa a lui M. Lupu. Ca alegator, care am votat pentru unul din partidele din Alianta, eu doresc sa stiu pentru ce au votat cei carora eu le-am dat votul meu - pentru alegerea presedintelui si curmarea crizei sau pentru a arunca R. Moldova in haosul unor noi alegeri. De ce sa nu stiu?!"
Constantin Tanase considera ca Vlad Filat trebuie sa-si faca griji in cazul cand PLDM va refuza sa voteze pe Marian Lupu. "In cazul in care PLDM si PL voteaza pentru M. Lupu, cele doua voturi „gasite” in tabara comunistilor (speram, fara conditii) nu au cum fi fatale pentru soarta Aliantei, deoarece nu vor provoca constituirea unei alte majoritati parlamentare. Nevotarea lui Lupu inseamna anticipate, iar dupa anticipate iti va fi totuna - cu capul de piatra sau cu piatra de cap...", scrie autorul.
"Simplul simt al supravietuirii politice ii sugereaza lui Filat sa-l voteze pe Lupu, pentru ca nevotarea acestuia, repet, inseamna alegeri parlamentare anticipate, alegeri care se pot termina cu schimbarea cursului politic al R. Moldova, adica cu abandonarea vectorului vestic, european, si reorientarea tarii spre cel estic, asiatic. O asemenea aventura nu ar ramane nesanctionata de alegatori, Filat nu poate sa nu inteleaga acest lucru. Ce va alege Filat, ce va birui in el: raspunderea sau ambitia, dragostea de tara sau ura fata de Lupu, in definitiv - soarta R. Moldova sau setea oarba de putere?", noteaza Constantin Tanase.
Potrivit editorialistului, "Voronin, lup batran si experimentat, nu vrea sa nimereasca in aceasta cursa si sa fie acuzat ca a provocat alegerile anticipate. Situatia actuala din partidul sau e atat de inflamabila si incerta incat numai aceasta acuzatie ii mai lipseste lui Voronin. Bineinteles, Voronin nu s-a reindragostit de Lupu, dar intelege ca nu se poate opune deschis votarii acestuia, pentru ca, dimpotriva, alegerea lui Lupu i-ar oferi „un ragaz pasnic” necesar acum ca sa-si salveze partidul de la moarte, de aceea el va „inchide ochii” si va lasa sa se „gaseasca” voturile necesare alegerii presedintelui."
"Asadar, cercul s-a inchis. Singurul om care poate acum bloca alegerea presedintelui, urmand sa-si asume toate consecintele politice dezastruoase ale acestei aventuri, e premierul V. Filat, liderul PLDM. Cum va proceda el, nu stim. De asemenea, nu stim cum vor proceda deputatii PLDM, indiferent de ce fel de comanda va fi data de la „varf"", conchide Constantin Tanase.
SURSA: Timpul
