”O mica digresiune. Atunci deputatii simpli mergeau pe jos, ca apostolii, foarte putini aveau masini proprii, iar comisiile parlamentare dispuneau de câte o singura unitate de transport pe care o foloseau, de regula, numai sefii comisiilor. Salariile deputatilor erau modeste - tranzitam perioada când totul se obtinea pe „taloane”, începând de la o pereche de pantofi si terminând cu un frigider”, mai scrie editorialistul.
”Dupa încheierea istoricei sedinte, toti am mers spre Piata Marii Adunari Nationale. Vreau sa remarc un detaliu pe care istoria serioasa, oficiala nu l-a retinut. Dupa sedintele istorice, se faceau poze în grup pe scarile parlamentului. Era un grup de deputati foarte activi care pricepusera smecheria intrarii în istorie: cum se anunta sa coborâm sa facem poza, acestia se tineau scai de M. Snegur (mai apoi de P. Lucinschi), îsi faceau loc cu coatele, te calcau pe picioare ca sa apara în poza în planul din fata, alaturi de presedinte. Privesc pozele facute atunci si-i revad pe acestia. Unii dintre ei si acum mai dau din coate sa se „fotografieze” pe lânga alti presedinti, vorba cântecului: astazi tu culegi cu altul liliacul pus de noi”, spune Tanase.
”Marele scriitor britanic A. Huxley a remarcat foarte fin ca „istoria e ca pateul din carne: mai bine sa nu privesti cum este preparat”. Mai ales (si îndeosebi) daca ai participat sau ai fost si tu martor la prepararea lui, as mai adauga eu…”, conchide autorul.
Sursa: TIMPUL