”Când cearta din Parlament dintre liberali si comunisti pe tema semnificatiei istorice a zilei de 28 iunie 1940 atinsese cota maxima, cum era si de asteptat, ca totdeauna, a sarit sa le închida gura „extremelor” si sa le împace salvatorul de serviciu al stabilitatii politice, pacii si linistii din RM, „centristul” pedist D. Diacov. Si de data aceasta am avut senzatia ca Diacov nu realizeaza cât e de penibil sub aspect moral si cât e de caraghios din punct de vedere politic când se produce în postura de „îmblânzitor al extremelor”, scrie Tanase.
Autorul afirma ca ”Diacov crede ca Dumnezeu l-a trimis pe pamânt cu aceasta misiune sfânta - sa se posteze între aceste „extreme” pentru a le anihila si a le elimina, facându-i astfel fericiti pe moldoveni. Respectiva teza e o curata ratacire, daca nu chiar ineptie politica, dar care, din pacate, a prins la moldoveni si face cariera la noi prin eforturile mai multor politicieni, ziaristi si analisti politici, deghizati în centristi, pacifisti, pragmatici, moderati, apologetii luptei cu extremele”.
Totodata, Constantin Tanase s-a referit si la faptul ca democratii nu s-au ridicat in picioare pentru un minut de reculegere la 28 iunie, propus de liberali. ”E o dovada de ipocrizie politica si cinism sa pui problema, asa cum o pune Diacov - sa elimini aceste „extreme” si sa le înlocuiesti cu o fantoma centrista, fantoma care, pâna la urma, se dovedeste a fi una rosie. Când liberalii au propus ca deputatii sa se ridice în picioare si sa pastreze o minuta de reculegere în memoria victimelor regimului comunist, s-au ridicat în picioare numai liberalii. Comunistii au stat nemiscati în fotolii. Nu si-au ridicat fundurile grele nici „centristii”, solidarizându-se astfel cu extrema comunista. Asta e esenta si fata adevarata a centrismului lui Diacov - sa ofere acoperire ofensivei „valorilor” comuniste”, conchide Tanase.