"Liberal-democratii si democratii au luat o pauza tactica. Am anticipat o asemenea evolutie in unul din primele editoriale dedicate accidentului din Padurea Domneasca unde am spus ca tot scandalul se va termina cu un armistitiu. Pauza tactica nu inseamna pace, ci o etapa de pregatire pentru un nou razboi", scrie Constantin Tanase.
Totodata, Tanase sustine ca miza razboiului au fost safeurile Procuraturii. "Fiindca cine controleaza aceste safeuri are cel mai greu cuvant de spus in reimpartirea sferelor de influenta in economie si politica intre „cei doi Vlazi”. Asadar, miza a fost cu mult mai mare decat demisia lui V. Zubco din functia de procuror general sau cea a lui V. Plahotniuc din functia de prim-vicepresedinte al parlamentului", a explicat autorul.
"Pentru a obtine o pozitie dominanta in reimpartirea sferelor de influenta, liberal-democratii au pus in functiune intregul arsenal propagandistic din dotare. Cu toate acestea, pe termen lung, respectivul avantaj se poate dovedi a fi lipsit de sens. In toata aceasta „ecuatie”, exista o necunoscuta care poate nu pur si simplu sa schimbe situatia (pozitia figurilor) pe tabla de sah, ci sa faca imposibila continuarea jocului. Vorba e despre perspectivele semnarii Acordului de Asociere la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius in noiembrie", a mentionat Tanase.
De asemenea, editorialistul a specificat ca este clar cu ce imagine dezastruoasa vor merge in alegeri cele trei partide din Alianta. "E greu de spus cat de fezabil si realist este planul liberal-democratilor de a negocia un nou acord de coalitie, cert insa este faptul ca o eventuala distrugere a AIE-2 care se va solda cu revenirea comunistilor la putere va trebui sa fie asumata, in primul rand si in cea mai mare parte, de cei care, dupa 2009, au declansat si alimentat scandaluri ale „mainilor curate”. Sa nu ne facem iluzii: un nou mandat de patru ani pentru o coalitie cu participarea PCRM va intoarce Moldova acolo unde se afla pe 7 aprilie 2009", a conchis Tanase.
