26.04.2013

Constantin Tanase: Acum, cand Vlad Filat nu mai este premier...

"Nu am avut niciodata placerea de a juca tontoroiul pe esecurile sau prabusirile existentiale ale cuiva. Ceea ce s-a intamplat cu fostul premier V. Filat, nu-mi provoaca nicio satisfactie", scrie Constantin Tanase intr-un nou editorial.
Constantin Tanase: Acum, cand Vlad Filat nu mai este premier...

"Sentimentul pe care-l incerc e cel de regret sincer, regret pentru faptul ca (cum se canta intr-o romanta) trebuie „sa-l scot din suflet ca pe o greseala pe care n-am stiut-o la-nceput”... Incerc insa sa ies din stransura acestui caz particular si sa generalizez, pentru a intelege fenomenul: de ce la un moment dat ne pierdem prietenii, de ce tradam si suntem tradati?", se intreaba Tanase.

Editorialistul sustine ca inainte de a deveni premier, cand incepuse sa-si creeze Organizatia sa, Filat era duios cu el, devenea sentimental cand era vorba de viitorul Moldovei, promitea ca, daca il voi sustine, va face din Moldova o bijuterie proeuropeana si proromaneasca, o adevarata Gradina a Domnului.

"Cum a devenit premier, am simtit adevarata lui „duiosie”. Am inceput sa fiu lovit in unele publicatii, pe unele site-uri, bloguri. Si deoarece la Chisinau secretele nu imbatranesc, aflu ca „Filea te-a trasnit”. Cine nu stie cum te „trasneste Filea”, ii spun eu: sta de vorba cu tine, se uita duios in ochi, te lauda, iti indreapta cravata, culege un puf calator de pe reverul sacoului, iar dupa ce te desparti de el, imediat da comanda: „Trasniti-l!”. Si baietii te „trasnesc”. Astfel, Filat le-a angajat „sa ma trasneasca” pe toate scursurile mediatice care mai ieri isi stergeau picioarele de el, iar dupa ce a devenit premier au inceput sa-i dedice poezii… Cantitati industriale de zoi se varsau zilnic asupra mea, porcariile curgeau garla spre animalica satisfactie a celui caruia nu-i facusem niciun rau", a specificat Constantin Tanase.

"Acum cand V. Filat nu mai e premier, nu mai am nimic cu el. Vorba lui Vieru (despre moarte): nu am nimic cu el, nici macar nu-l urasc. Dimpotriva, omeneste ii doresc liniste sufleteasca. Indraznesc sa-i dau si un sfat - in viitor sa se fereasca de tradatori. De regula, tradatorii sunt acei care reactioneaza prompt la comanda „Trasneste-l!”, a conchis Tanase.