Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: “Azi structura parlamentului deloc nu exprima vointa poporului de la alegerile din 2014. PD care a a aobtinut atunci doar 19 mandate, pana azi a adunat 42 de deputati, in general controleaza toata majoritatea.”
Vladimir Voronin sustine ca este o practica obisnuita ca deputatii sa fie corupti. Acestia ar fi ademeniti cu bani sau functii ca sa migreze de la o fractiune la alta. Initiativa, inregistrata deja de doi ani in legislativ, nu a primit nici azi sustinerea alesilor.
Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: “Refuzul lor este o dovada directa a vinovatiei lor, este o recunoastere a vinei, o autodenuntare.”
Comunistii vor ca Parlamentul sa adopte o declaratie prin care sa fie condamnata coruperea politica. Democratii nu au comentat nimic pe marginea subiectului. Propunerea comunistilor nu a avut sustinerea majoritatii si nu a fost inclusa pe ordinea de zi. Ultimul deputat care s-a alaturat democratilor este Aliona Babiuc, ajunsa in legislativ pe listele comunistilor.
Astazi Curtea Constitutionala a validat mandatul liberal-democratului Sergiu Ceaus, care a ajuns in plen in locul lui Iurie Leanca. El a fost surprins la sedinta de azi cum voteaza altfel decat liberal-democratii si la fel ca cei din coalitia majoritara. Nu am reusit sa discutam cu el, dar liderul fractiunii PLDM, Tudor Deliu, banuieste ca Ceaus ar avea alte planuri decat cele ale colegilor din PLDM.
