Comunistul Sergiu Sirbu a mentionat ca desi PCRM nu a avut o pozitie oficiala vizavi de cazul de la Vadul lui Voda, Vladimir Voronin a comentat incidentul a doua zi, exprimandu-si regretul.
”Cele întîmplate nu pot fi considerate drept un simplu accident produs din neatentie sau neglijenta. Acest caz este o crima si reprezinta o încalcare grava a acordurilor bilaterale interstatale precum si a celor internationale. Prin actiunile sale care au urmat dupa acest accident tragic, autoritatile României practic au învinuit de cele întîmplate pe cetateanul Republicii Moldova, adica pe cel care a suferit si nu pe colaboratorul politiei românesti”, sustin comunistii.
”Suntem indignati de lipsa scuzelor si condamnarii celor întîmplate din partea României, NATO si UE, tinînd cont de faptul ca statul vecin este membru cu drepturi depline ale acestor structuri internationale. Noi cerem relansarea imediata a negocierilor si a samnarii Acordului privind frontiera de stat dintre Republica Moldova si România. Cel care a comis aceasta crima trebuie sa primeasca pedeapsa cuvenita, iar oficialii moldoveni sunt obligati sa tina minte ca e de datoria lor sa slujeasca Republicii Moldova si poporului ei”, mai spune PCRM.
Reamintim ca tanarul a incercat sa treaca vama spre Romania insa dupa ce autoturismul a intrat in garaj pentru a fi supus unui control suplimentar, soferul a demarat in tromba, deschizand usile cladirii cu spatele si ignorand somatiile de oprire.
Pe numele sau a fost deschis un dosar penal, de catre autoritatile romane, pentru trecerea ilegala a frontierei la iesire. Tanarul trecuse toate procedurile vamale pana la momentul cand a fost chemat sa efectueze un control suplimentar al automobilului, respectiv, cand a intors brusc spre vama moldoveneasca acesta a incalcat procedura de iesire din tara.
