15.02.2018

Cine este persoana desemnata de Igor Dodon membru al Consiliului Superior al Procurorilor - ZdG.MD

Ex-presedintele Curtii Constitutionale (CC), Dumitru Pulbere, este noul membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), desemnat de presedintele R. Moldova, scrie ZdG.MD
Cine este persoana desemnata de Igor Dodon membru al Consiliului Superior al Procurorilor - ZdG.MD

Dumitru Pulbere, care în 2011 a fost demis din functie pentru declaratiile politice pe care le-a facut în presa, a intrat în echipa sefului statului în vara anului trecut,  când a fost ales presedinte Comisiei pentru reforma constitutionala si drepturile omului din cadrul Consiliului societatii civile pe lânga presedintele R. Moldova. La 31 ianuarie curent, Pulbere s-a învrednicit si de o alta functie la Presedintie, cea de membru al Comisiei pentru problemele gratierii persoanelor condamnate.

Dumitru Pulbere devine cel de-al 12 membru al CSP prin Decretul lui Igor Dodon din 6 februarie curent. Potrivit Legii cu privire la Procuratura, CSP numara trei membri desemnati din rândul societatii civile în baza de concurs: unul ales Academia de Stiinte a Moldovei (ASM), unul ales de Parlament si unul ales de seful statului.

Daca ASM si Parlamentul au deja reprezentanti în CSP, Ion Guceac si, respectiv, Lilia Margineanu,  alesi în baza de concurs, atunci Presedintia l-a ales pe Dumitru Pulbere la acest post dupa ce a prelungit termenul de depunere a dosarelor pâna la 25 ianuarie, pe motiv ca nu a fost întrunit numarul minim de candidati pentru organizarea competitiei, cel putin doi.

Pe pagina Presedintiei nu se gaseste decât anuntul privind prelungirea termenului-limita de depunere a dosarelor si data desfasurarei interviului, nu si lista candidatilor sau rezultatele concursului. Apelata pentru precizari în acest sens, sefa serviciului de presa al Presedintiei, Carmena Lupei, nu a raspuns la telefon. Purtatorul de cuvânt al sefului statului, Ion Ceban, a blocat numarul de telefon al reporterului ZdG.

CITESTE MAI DEPARTE PE ZdG.MD