"In 2010 dupa ce PL a coborat de la 16% la 10%, eu am fost cea care i-a spus domnului Ghimpu ca la Congresul din aprilie 2010 Chirtoaca trebuia sa fie ales lider al PL. Care a fost reactia lui Ghimpu? Am avut parte de 5 ore de politologie. In 2008 am fost invitata de Ghimpu pentru a face parte din PL. Insa nu mi-am imaginat ca dupa 4 ani sa se intample asta. La congresul din 2010 s-a facut a uita ca mi-a promis sa fiu vicepresedinte al PL. Nu i-am reprosat asta. Eu ca si membru de partid, ca si alegator am votat pentru Chirtoaca si am venit in partid pentru Chirtoaca”, a afirmat Ana Gutu.
De asemenea, Gutu a precizat ca au vrut sa discute cu Dorin Chirtoaca inainte de a-si prezenta grupul de reformare PL deciziile, insa edilul era plecat peste hotare. “Daca vorbeam cu el, atunci nu era considerat un complot mai mare. Asa cum spune Ghimpu. Primarul de Chisinau trebuie sa-si asume responsabilitatea, deoarece cu numele lui noi am macinat asfaltul pentru a convinge electoratul sa-l voteze. Si cu numele lui noi am ajuns in Parlament. El trebuie sa aleaga intre legaturile de rudenie si responsabilitatea care se afla pe umerii lui”, a conchis Ana Gutu.
La sfarsitul saptamanii trecute, un grup de liberali, intre care sapte deputati, 2 ministri, mai multi viceministri si presedinti de organizatii teritoriale au semnat o declaratie prin care cer reformarea partidului. Ei pledeaza pentru ca Mihai Ghimpu sa plece de la carma partidului, iar in locul lui sa vina Dorin Chirtoaca. Liderul PL a calificat-o ca pe o tradare, iar 5 deputati au fost exclusi din partid.
