21.05.2012

VIDEO. Chirtoaca: Strazile din Chisinau nu vor fi reparate integral anul acesta

Nicio strada din Chisinau nu va fi reparata in acest an integral, desi anterior Primaria era mai optimista. Autoritatile spera sa poata finaliza cel putin strazile Vadul lui Voda si Mihai Viteazul, incepute anul trecut. Totodata, Primaria promite sa inceapa lucrarile si pe strada Alecu Russo. Aceasta doar va fi largita. Nu si asfaltata.
VIDEO. Chirtoaca: Strazile din Chisinau nu vor fi reparate integral anul acesta


“Antreprenorii au o problema sa lucreze in oras. Si Genesis, si Ruta -Dor. Infrastuctura este foarte veche, retelele trebuie schimbate. Vom merge mai incet, dar vom fi siguri ca vor fi efectuate lucrari calitative”, a declarat astazi primarul.

Reparatia strazii Columna va fi incheiata, cel  mai probabil, la anul viitor, intrucat municipalitatea abia urmeaza sa organizeze o  noua licitatie. Tot pe la anul raman si strazile Ion Creanga si Muncesti, care urmau sa intre in reparatii in aceasta vara. Cele doua, la fel ca si strada Alecsandri si bulevardele Stefan cel Mare si Negruzzi, vor fi  reparate in 2013.