In lista se regaseste si numele fostul ministru de externe Mihai Popov, precum si presedintele Camerei de Comert si Industrie, Gheorghe Cucu. Democratii nu au raspuns la telefon pentru a confirma lista. Astazi, si liberal-democratii au promis sa prezinte colegilor de alianta o lista cu sapte candidati la functia de sef al statului.

Ion Ababii a fost ministru al sanatatii intre 2005 si 2008. A fost ales ca membru corespondent (1993) si apoi ca membru titular (2000) al Academiei de Stiinte a Moldovei. Este rector al Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie „Nicolae Testemitanu” din Chisinau, fiind specialist în domeniul otorinolaringologiei.

Gheorghe Duca este presedinte al Academiei de Stiinte a Moldovei, om de stiinta, fost membru PCUS. A fost contracandidatul lui Vladimir Voronin la alegerile prezidentiale din 2005, fiind inaintat de 16 deputati PCRM, pentru a respecta conditia de participare a cel putin doi competitori. Vladimir Voronin a fost reales drept presedinte, iar Duca a obtinut doar un singur vot.

Arcadie Barbarosie este analist politic, director executiv al Institutului de Politici Publice.
![]()
Victor Puscas este judecator la Curtea Constitutionala. A fost ministru pentru relatiile cu Parlamentul (1994-1995), presedinte al Curtii Supreme de Justitie (1995-2001), presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (1998-2001) si presedinte al Curtii Constitutionale a Republicii Moldova (2001-2007).

Mihai Popov a fost ministru al afacerilor externe (1994-1997), iar ulterior ambasadorul Republicii Moldova in Franta, apoi in Belgia. Începând cu 2005 activeaza la Lukoil, filiala din România, în functia de director administrativ. A fost membru al PCUS. În perioada 1973-1983 a detinut functii de conducere în cadrul Uniunii Tineretului Comunist (Comsomol) si al Partidului Comunist din Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca. Din 1986 pâna în 1992 a detinut functia de consilier la ambasada URSS (ulterior a Federatiei Ruse) din Bucuresti. În perioada 1992-1993 a fost ministru-consilier la ambasada Republicii Moldova de la Moscova. Este tatal viceministrului de externe Andrei Popov.

Gheorghe Cucu este presedintele Camerei de Comert si Industrie.
