26.03.2015

"Cei 15 ani ai lui Putin". Cum a intrat presedintele Rusiei in politica si cum s-a schimbat viata rusilor in cei 15 ani

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, implineste astazi 15 ani de cand a ajuns la putere. Cu aceasta ocazie, agentia oficiala de stiri, Tass, a lansat un proiect pe internet in care elogiaza realizarile acestuia.

Sub denumirea “Cei 15 ani ai lui Putin: inceputul unei noi ere” pe pagina agentiei de presa Tass sunt enumerate cu texte si fotografii schimbarile inregistrate in Rusia in aceasta perioada. Sunt evocate diferite realizari in domeniul culturii, sectorului energetic sau astronauticii. Astfel, Tass arata cum Rusia devine o putere infloritoare si cum s-a schimbat viata oamenilor de la venirea lui Vladimir Putin in fruntea tarii. Nici presa straina nu a uitat de aniversarea “tarului”, asa cum l-au numit criticii. Intr-un material video de 90 de secunde, BBC prezinta cei 15 ani de cand Putin a ajuns la putere. Sunt trecute in revista scufundarea submarinului Kursk, razboiul din Cecenia, sanctiunile impuse Rusiei de catre Occident sau anexarea ilegala a Crimeei.

Fostul ofiter KGB Vladimir Putin a intrat in politica in anul 1999 cand brusc, Boris Eltin s-a retras, numindu-l presedinte interimar. 

Boris ELTIN, PRIMUL PRESEDINTE AL RUSIEI: ”Stimati cetateni, de astazi începe activitatea oficiala ca presedinte a lui Vladimir Putin. El poarta de acum responsabilitatea pentru tara.”

Peste cateva luni, in anul 2000, Putin a castigat alegerile prezidentiale, iar in 2004 a obtinut si al doilea mandat. In 2008, cand presedinte a devenit apropiatul sau Dmitri Medvedev, Putin a devenit prim-ministru. Patru ani mai tarziu, insa, a fost ales din nou presedinte al Federatiei Ruse. In aceasta perioada, Putin si-a creat o imagine de lider si super-erou. El a aparut in presa antrenandu-se in sala, cu arma in mana sau pe motocicleta. 

In anul 2013, Vladimir Putin a anuntat ca divorteaza de sotia sa, Ludmila, dupa o casnicie care a durat 30 de ani. Ei au impreuna doua fiice.

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE RUSIEI: ”Da, este adevarat. Este o decizie luata împreuna.”

Ludmila PUTIN, FOSTA SOTIE: "Casnicia noastra s-a încheiat, deoarece, noi practic nu ne vedem. Asa s-a întâmplat ca fiecare are viata sa.”

Dupa acest anunt, in presa si pe internet au aparut mai multe speculatii, inclusiv ca Putin ar avea o relatie cu gimnasta Alina Kabaeva. Cetatenii rusi au o atitudine pozitiva fata de presedintele lor. Potrivit unui sondaj, publicat la inceputul acestui an, 85 la suta dintre rusi au incredere in Vladimir Putin si doar 7 la suta se declara nemultumiti de politica acestuia. In schimb, Occidentul il vede altfel. In 2014, Vladimir Putin a fost criticat dur pentru anexarea Crimeii si sustinerea separatistilor din Estul Ucrainei.

Astfel, Rusia s-a pomenit cu sanctiuni economice, care au dus la devalorizarea rublei, la sfarsitului 2014. Urmatoarele alegeri prezidentiale in Rusia vor avea loc in 2018.