10.06.2021
Ce spun expertii despre decizia CEC de a deschide 146 de sectii de votare in strainatate: "In CEC se face un targ intre partide"

Expertii Valeriu Pasa si Nicolae Panfil au comentat decizia CEC de a reduce numarul sectiilor de votare peste hotare pentru alegerile parlamentare anticipate din iulie. Expertii Valeriu Pasa si Nicolae Panfil sustin ca unii membri ai Comisiei Electorale Centrale, care au participat la aprobarea acestei decizii, sunt afiliati politic si ca 146 de sectii de votare este foarte putin, pe cand numarul minim de sectii de votare ar trebui sa inceapa de la 150. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii In PROfunzime. 

Valeriu PASA, EXPERT WATCHDOG:"Decizia impusa de CEC este una absolut constienta. Cu buna stiinta s-a facut o decizie care sa diminueze numarul de voturi. De ce? Deoarece am vazut rezultatele alegerilor prezidentiale. Acest grup de persoane care sunt afiliati politic, au luat o decizie abuziva si ilegala ca sa ridice voturile comunistilor si socialistilor. Domnul Lebedinschi si domnul Filipov sunt afiliati si apropiati lui Igor Dodon. Sunt atat de afiliate chiar si prin rudenie. M-a mirat participarea domnului Gafton. Eu mi-l aduc aminte ca fiind un om foarte principial. De ce a mers la asemenea comportament, nu pot sa-mi explic. Acum in CEC se face un targ intre partide."

Nicolae PANFIL, SEFUL PROMO-LEX DE MONITORIZARE A ALEGERILOR:"Nu avem in codul electoral de la ce numar de sectii de votare sa incepem sa facem aceste calcule. In declaratia Promo-LEX am spus ca cel putin trebuie sa fie 150 de sectii de votare. Interesul primordial al cetateanului trebuie sa prevaleze. Am vazut ca cele 146 de sectii de votare nu sunt suficiente. Sa speram ca nu vom avea iarasi situatii cu randuri la sectii de votare si lipsa buletinelor de vot, cum a fost si la alegerile prezidentiale."

In sedinta CEC de pe 8 iunie, care s-a desfasurat pe fundalul protestelor, s-a modificat hotararii din 5 iunie, privind numarul total de sectii de votare din diaspora si au suplinit numarul acestora doar cu sapte. Astfel, in loc de 139 vor fi 146 de sectii de votare. Suplimentar s-au adaugat sectii de votare in Germania, Franta, Italia si Marea Britanie.

Articole din aceeasi categorie