Maia Sandu, candidatul la prezidentiale al Partidului Actiune si Solidaritate (PAS) pe care îl conduce din functia de presedinte, a aparut prima data în spatiul public în iulie 2012.Atunci a fost numita ministru al Educatiei în Guvernul Vlad Filat 2, la propunerea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
Pentru fotoliul de ministru la Chisinau, Maia Sandu a renuntat la postul de consilier al directorului executiv al Bancii Mondiale în Washington DC (Statele Unite ale Americii).Si-a dat demisia din aceasta functie pe 20 iulie 2012, iar patru zile mai târziu, pe 24 iulie, era numita la sefia Ministerului Educatiei.
Declaratia de avere pentru anul 2012 a Maiei Sandu arata diferenta enorma între salariul de consilier în SUA si cel de ministru în Republica Moldova. În sapte luni, în SUA, Sandu a încasat 70.000 de dolari (circa 840.000 de lei în anul 2012), pe când în cinci luni în Moldova – doar 33.877 de lei.
În plus, ministrul Educatiei (la acea data) indica în aceeasi declaratie doua conturi bancare în dolari si unul în lei, pe care avea în total peste 164.000 de dolari.
Averea Maiei Sandu
În trei ani în serviciul public (24 iulie 2012 – 30 iulie 2015) Maia Sandu nu a agonisit nimic. Dimpotriva, munca la stat i-a redus substantial averea. Astfel, daca în 2012, fostul ministru avea în conturi aproape 164.000 de dolari, pe 30 iulie 2015 mai detinea doar aproximativ 89.000 de dolari. Detalii, AICI si AICI
