Colonelul Kadhafi "a fost grav ranit de avioanele cele mai moderne ale NATO, care i-au interceptat si neutralizat vehiculul, a fost capturat inca in viata si asasinat de cei pe care aceasta organizatie i-a inarmat", a declarat Fidel Castro intr-una dintre "reflectiile" pe care le publica frecvent in presa oficiala cubaneza.
"Cadavrul sau a fost expus ca un trofeu de razboi, un comportament care incalca principiile cele mai elementare ale preceptelor islamului si altor credinte religioase din lume", continua parintele Revolutiei cubaneze, in varsta de 85 de ani, care a cedat puterea fratelui sau Raul, în 2006, din motive de sanatate.
In articolul sau intitulat "Rolul genocidar al NATO", Fidel Castro afirma ca Alianta Nord-Atlantica a devenit "instrumentul de reprimare cel mai perfid pe care l-a cunoscut istoria umanitatii".
NATO si-a "asumat acest rol imediat ce fosta URSS, care a servit ca pretext pentru crearea sa, a incetat sa existe", iar "obiectivele sale criminale au fost dezvaluite in Serbia" în 1999, cand "tarile din aceasta organizatie funesta si-au trimis trupele sa ii sustina pe secesionistii kosovari", apreciaza Fidel Castro.
In "reflectii" precedente, Fidel Castro a avertizat, inca din februarie, ca NATO va interveni în Libia, cu scopul apararii intereselor sale petroliere.
