Potrivit Înaltei Curti, „Legea consacra principiul inamovibilitatii si independentei judecatorilor, iar aceste principii sunt asigurate de Consiliul Superior al Magistraturii care are rol determinant în partea ce tine de cariera judecatorilor. Totusi, potrivit normelor legale, CSM este constrâns sa decida într-un anumit fel în cazul în care avizul SIS arata factori de risc. Asta duce la diminuarea rolului CSM ca garant al sistemului judecatoresc, o conditie sine qua non pentru mentinerea si transferarea sau promovarea unui judecator este avizul SIS. Verificarea judecatorilor de catre SIS interfereaza cu independenta acestora”, se arata în hotarârea Curtii.
Sesizarea privind verificarea constitutionalitatii prevederilor legale care ofera SIS atributii de verificare a judecatorilor a fost depusa de magistrata Domnica Manole. Judecatoarea de la Curtea de Apel Chisinau a contestat la Curtea Suprema de Justitie decizia CSM privind demiterea sa din sistemul judecatoresc în baza unui aviz negativ oferit de SIS.
În cuvântarea tinuta astazi în fata judecatorilor Curtii Constitutionale, Domnica Manole a explicat ca în cazul avizelor SIS, CSM are rol pasiv, el poate doar aplica efectele acestor avize. „Totusi, au existat cazuri când desi SIS a emis avize negative în privinta unor judecatori, CSM a intrat în esenta acestora si a ignorant avizele. Acest lucru demonstreaza ca CSM ia decizii selective. Aceste avize ale SIS sunt o metoda de presiune asupra judecatorilor si o metoda de a elimina judecatorii incomozi”, a punctat judecatoarea.
