01.08.2012

Casa in " Orasul povestilor" pentru un magistrat al Curtii Supreme de Justitie

Potrivit actelor nu are nici casa, nici masina si traieste doar din salariu, in realitate locuieste intr-un imobil din complexul de lux " Orasul povestilor" din Capitala. Este vorba despre Nina Cernat de la Curtea Suprema de Justitie. Asta au descoperit jurnalistii ziarului Adevarul, in urma unei investigatii.
Casa in " Orasul povestilor" pentru un magistrat al Curtii Supreme de Justitie

Potrivit Adevarul.md, un litigiu ce se deruleaza de cativa ani intre o persoana fizica si o firma de constructii scoate la iveala faptul ca judecatoarea Nina Cernat, fosta vicepresedinta a CSJ si ex-presedinta a Colegiului civil si de contencios administrativ locuieste intr-un imobil luxos estimat la cateva zeci de milioane de lei. Este adevarat ca proprietara, oficial, este mama-soacra, Ana Rusu, o pensionara de 80 de ani.

Procesul a fost initiat in 2009 de Ana Rusu impotriva firmei Maiodor SRL. Femeia a solicitat respectarea si executarea obligatiilor, dar si incasarea prejudiciului material si moral. Batrana si-a estimat pagubele materiale la 40,75 milioane de lei, iar cele morale - la 100.000. Ana Rusu a invocat faptul ca firma Maiodor nu si-ar fi onorat angajamentele privind finisarea si darea in exploatare a 1/5 din imobilul aflat in complexul „Orasul povestilor", amplasat pe strada Arborilor, de langa viaductul de la Botanica.

La 15 iunie 2011, magistratii Judecatoriei Centru au admis partial actiunea si au obligat firma Maiodor sa finalizeze imobilul si sa achite in beneficiul Anei Rusu penalitati de 25,3 milioane de lei si prejudicii morale de o mie de lei pentru faptul ca firma a intarziat lucrarile cu 1.511 de zile.

Potrivit Adevarul.md, in imobilul respectiv locuieste avocatul Stefan Rusu, feciorul Anei Rusu si sotul Ninei Cernat. Jurnalistii l-au surprins in momentul cand iesea din curtea casei la volanului unui Land Rover Freelander de cateva zeci de mii de euro, inregistrat pe numele sau. 

Totodata, informatiile oficiale arata ca magistrata Nina Cernat nu este nici pe departe atat de bogata. Conform ultimei sale declaratii pe venit, in 2011 familia judecatoarei nu avea nicio casa si nicio masina, iar singurul sau venit a fost de 150.158 de lei. Alti 1.776 de lei i-a obtinut din activitatea pedagogica.

De asemenea, numele Ninei Cernat apare si pe lista persoanelor responsabile de condamnarea Republicii Moldova la CEDO, scrie Adevarul.md.