Cei mai puternici lideri ai lumii si-au anuntat deja participarea la funeralii, motiv pentru care fortelor de securitate li se vor alatura si agenti anti-tero.
Circa 700 de militari vor fi mobilizati pe traseul pe care va fi purtat sicriul, asezat pe un afet de tun tras de un atelaj de sase cai.
Corpul neinsufletit al lui Margaret Thatcher a fost adus inca de ieri la Palatul Parlamentului, iar azi va fi dus la catedrala Sfantul Paul.
Slujba de inmormantare a doamnei Thatcher va fi oficiata aici, la catedrala Sfantul Paul. Serviciul urmeaza sa fie televizat si retransmis in jurul lumii incepand cu ora 13. Regina si printul Filip vor fi prezenti. Pentru asigurarea linistii publice, rapoartele spun ca Politiei i se vor alatura trupele anti-tero.
Pentru prima oara in aproape 50 de ani, Regina Elisabeta asista la inmormantarea unui premier britanic, dupa cea a lui Winston Churchill din 1965, iar toti fostii prim-ministri britanici au confirmat prezenta la funerarii. Mihail Gorbaciov, ultimul presedinte al URSS, a fost, de asemenea, invitat, insa a refuzat sa participe din motive de sanatate. Desi a fost numit drept "terorist" de catre Doamna de Fier, primul presedinte sud-african de culoare, Nelson Mandela, a fost invitat la funeralii, dar sanatatea fragila nu ii permite sa calatoreasca, fapt pentru care va fi reprezentat de una dintre fiicele sale.
Prima femeie premier din istoria Marii Britanii a murit in somn, la 87 de ani, in urma unui atac cerebral, potrivit unui comunicat al familiei.
