10.12.2013

Brazilia si China au lansat in comun un satelit pentru observarea Amazoniei

Satelitul braziliano-chinez CBERS-3, care va fi folosit la observarea Amazoniei, a fost lansat luni de la baza spatiala chineza Taiyuan, situata la 700 de kilometri de Beijing, a anuntat luni Institutul National de Cercetari Spatiale din China, citat de agentia EFE, scrie Agerpress.
Brazilia si China au lansat in comun un satelit pentru observarea Amazoniei

Este cel de-al patrulea satelit lansat in comun de cele doua tari. A fost plasat pe orbita la o altitudine de 800 de kilometri si face un ocol complet al Terrei la fiecare o suta de minute. Este satelitul cu numarul 200 trimis in spatiu de China, dintre acestea 188 fiind lansate cu succes. China urmeaza sa plaseze pe Luna si un aparat de explorare, denumit Yutu (Iepurele de Jad).

CBERS-3 este dotat cu camere video de ultima generatie pentru observarea din spatiu, doua chineze si doua braziliene, ce vor permite o supraveghere mai buna a activitatilor de despadurire a Amazoniei, cea mai mare padure tropicala de pe Glob.

Avand o rezolutie superioara celor folosite anterior, aceste camere vor fotografia, monitoriza si inregistra activitatile agricole, despaduririle, modificarile de vegetatie, nivelul resurselor de apa, expansiunea zonelor urbane, incendiile de padure, urmand sa fie utilizate si la cautarea de noi resurse minerale.

Imaginile captate vor fi transmise la baza receptoare braziliana din localitatea Cuiaba si la trei baze chineze.

Programul braziliano-chinez de cooperare in sectorul spatial CBERS (China-Brazil Earth Resources Satellite) are o istorie de trei decenii.

In cadrul acestui proiect au mai fost lansati trei sateliti, si anume CBERS-1 (retras in anul 2003), CBERS-2 si CBERS-2B (retras in anul 2010). A inceput si constructia satelitului CBERS-4, planificat pentru lansare in anul 2014, caruia ii va urma in anul 2016 CBERS-4B.