08.12.2011

Bomba adresata presedintelui Deutsche Bank, descoperita la sediul bancii din Frankfurt

O scrisoare care continea o bomba, adresata presedintelui Deutsche Bank Josef Ackermann, a fost descoperita miercuri in sala de mesagerie a sediului bancii germane din Frankfurt, relateaza ABC News in pagina electronica.
Bomba adresata presedintelui Deutsche Bank, descoperita la sediul bancii din Frankfurt
 

Ackerman este unul dintre cei mai puternici bancheri din Europa si un consilier important al cancelarului german Angela Merkel privind criza datoriilor din Uniunea Europeana. El a jucat un rol important în eforturile pentru reducerea datoriei Greciei.

Deocamdata nu se stie daca rolul sau în gestionarea crizei datoriilor sau alte motive au determinat livrarea bombei. Aceasta nu a explodat si a fost descoperita în urma verificarii plicului cu un dispozitiv cu raze X.

Ca urmare a amenintarii la adresa bancherului elvetian în vârsta de 63 de ani, politia din New York a consolidat securitatea la sediul bancii germane din Statele Unite.

Zece mii de oficiali responsabili cu securitatea care participa la un program al politiei din New York au fost informati despre bomba adresata presedintelui Deutsche Bank si li s-a amintit sa impuna serviciilor de mesagerie procedurile adecvate pentru gestionarea coletelor suspecte.